Confidenţialitate


Noi avertizări de vielii şi grindină până joi dimineaţă în judeţe din centrul, estul şi sud-estul ţării


Noi avertizări de vielii şi grindină până joi dimineaţă în judeţe din centrul, estul şi sud-estul ţării

Meteorologii au emis avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică (vijelii, grindină, descărcări electrice) până joi dimineaţă în judeţe din centrul, estul şi sud-estul ţării.

O primă avertizare, cod galben, este în vigoare de miercuri, de la ora 10:00 până joi, la ora 8:00, fenomenele vizate fiind: instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi pe alocuri vijelii şi grindină.

Astfel de fenomene vor fi pe parcursul zilei de miercuri (18 august) în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi în nord-estul Olteniei, iar în noaptea de miercuri spre joi (18/19 august) şi în Dobrogea. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25…40 l/mp.

O altă avertizare, cod portocaliu, de instabilitate atmosferică accentuată este valabilă din18 august, ora 14:00 – 19 august, ora 06:00.

În acest interval, în nordul şi estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, precum şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 70…90 km/h, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 30…40 l/mp şi izolat 50…70 l/mp.


Ultimele stiri
Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…