Confidenţialitate


Noi avertizări de caniculă și vreme instabilă, până joi, în aproape toată țara


Noi avertizări de caniculă și vreme instabilă, până joi, în aproape toată țara

Fenomenele extreme vor afecta aproape toată țara. 26 de județe sunt afectate de furtuni, în timp ce 6 de căldură excesivă.

De miercuri de la ora 11.00 până joi la 12.00 va fi cod galben în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp.

Fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri după orele serii și în restul teritoriului.

Începând de miercuri de la ora 14.00 până joi la ora 6.00, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferica. În Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, zonele de munte, în sudul Banatului, iar în cursul nopții și în nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…90 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină.

Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat 60…70 l/mp.

Codul portocaliu vizează județele: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara , Botoșani, Iași, Bacău și Vrancea.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată până la sfârșitul săptămânii.

Pe de altă parte, vineri, miercuri între orele 12.00 – 22.00, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Transilvaniei, vestul Maramureșului și sudul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități și va fi caniculă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 36 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 și 21 de grade.

O altă avertizare Cod portocaliu anunță, pentru miercuri, un val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat.

Astfel, în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, valul de căldură și disconfortul termic deosebit de accentuat vor persista, va fi caniculă, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35…38 de grade.

Joi, în estul și sudul teritoriului disconfortul termic se va menține ridicat.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)