Confidenţialitate


Ninel Cercel, acuzat de șantaj, va fi cercetat sub control judiciar


Ninel Cercel, acuzat de șantaj, va fi cercetat sub control judiciar

Reținut de procurorii DNA sub acuzația de șantaj, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Ninel Cercel a fost plasat ulterior sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara.
Procurorii pot contesta soluţia Tribunalului Braşov la Curtea de Apel.
Dosarul are legătură cu incidentul din 1 noiembrie, cînd un vagon al unui tren cu azotat de amoniu a luat foc în Gara Breaza.
În acest context, secretarul de stat a făcut presiuni și a încercat să-l demită pe șeful Centrului Zonal Marfă Brașov deoarece acesta se împotrivea ca un contract al CFR Marfă cu Azo Mureș să fie încredințat unor societăți private de transport.
Premierul Mihai Tudose l-a demis aseară pe secretarul de stat din Ministerul Transporturilor.
Înainte de a ajunge in Guvern, Ninel Cercel a fost directorul regionalei CFR Călători Craiova.


Ultimele stiri
SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG care ar trebui să scadă prețul carburanților, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…