Confidenţialitate


Nicușor Dan, mesaj după inundațiile istorice din Suceava și Neamț: „România trebuie să își consolideze infrastructura de apărare împotriva dezastrelor naturale”


Nicușor Dan, mesaj după inundațiile istorice din Suceava și Neamț: „România trebuie să își consolideze infrastructura de apărare împotriva dezastrelor naturale”

Sursa foto: Alexandru Neagu

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj cu privire la inundațiile istorice din județele Suceava și Neamț. Acesta a spus că este în contact cu forțele de intervenție și a subliniat că România trebuie să își consolideze infrastructura de apărare împotriva dezastrelor naturale pentru a proteja viețile oamenilor și siguranța comunităților vulnerabile. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, merge marți în cele două județele afectate. 

În județul Suceava, trei oameni au murit în urma inundațiilor puternice, iar sute de localnici sunt afectați de pagubele produse. Ploile abundente care au căzut pe 27 și 28 iulie au distrus case, gospodării și drumuri. Cea mai critică situație este la Broșteni, acolo unde sunt afectați de inundații peste 2.000 de oameni.

La Neamț, în comuna Farcașa, oamenii sunt revoltați că lucrările de îndiguire au stagnat ani la rândul. Motivul ar fi legat de ideea că proiectul trebuie refăcut după noile realități din teren. Conducerea primăriei a trimis în ultimii ani documente și rapoarte către Administrația Bazinală Siret și către Guvernul României, dar fără niciun fel de rezultat, potrivit informațiilor obținute de corespondenta Europa FM de la Neamț, Cristina Mircea.

Președintele Dan a transmis că este în contact cu pompierii și echipajele care intervin în zonele calamitate și a subliniat că urmările calamităților din Moldova arată „cât de importante sunt investițiile sustenabile în prevenție și protecție împotriva riscurilor climatice”.

„Sunt profund afectat de pierderile de vieți omenești și de distrugerile produse în comunități întregi în urma inundațiilor devastatoare din Moldova. Gândurile mele se îndreaptă către familiile îndoliate și către toți cei care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele în fața forței necruțătoare a naturii. Sunt în contact cu autoritățile implicate în gestionarea intervențiilor pentru a ne asigura că statul oferă tot sprijinul necesar celor afectați. Apreciez eforturile pompierilor, salvatorilor și voluntarilor care acționează fără întrerupere în zonele calamitate. Știu că se află în teren, zi și noapte, pentru fiecare familie aflată în pericol. Evenimente dramatice din aceste zile arată cât de importante sunt investițiile sustenabile în prevenție și protecție împotriva riscurilor climatice. România trebuie să își consolideze nu doar capacitatea de reacție rapidă în situații de urgență, ci și infrastructura de apărare împotriva dezastrelor naturale pentru a proteja viețile oamenilor și siguranța comunităților vulnerabile”, a transmis președintele Dan.

Oamenii afectați și localitățile a căror infrastructură a fost distrusă vor beneficia de sprijin financiar, a precizat marți premierul Ilie Bolojan.


Ultimele stiri
De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…

România în Direct. Epidemie de obezitate și diabet în România. Ce e de făcut?

Sondaj IRSOP: Șase din zece români susțin că trăiesc mai rău decât anul trecut | AUDIO

A doua zi Summitului Global al Coaliției „Pregătind viitorul împreună”, inițiat de Melania Trump. Delegația României, din care…

Doi răniți în urma unei explozii urmate de incendiu la un apartament din Bacău. 22 de persoane au…

Dezacord în coaliția de guvernare privind măsurile pe piața carburanților. Social-democrații cer Guvernului să reducă acciza la combustibil.…