Confidenţialitate


Nicușor Dan, despre decizia SUA de redimensionare a trupelor sale în țările NATO: „Securitatea României și a flancului estic nu va fi în niciun fel diminuată”


Nicușor Dan, despre decizia SUA de redimensionare a trupelor sale în țările NATO: „Securitatea României și a flancului estic nu va fi în niciun fel diminuată”

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin. În imagine, George Simion și Sorin Grindeanu, septembrie 2021

Prezența trupelor americane din România revine, de fapt, la nivelul dinaintea războiului din Ucraina, a transmis miercuri, 29 octombrie, președintele Nicușor Dan, cu referire la decizia SUA privind redimensionarea trupelor în țările NATO. Așadar, din România vor pleca în jur de 1000 de soldați americani și vor rămâne alți aproximativ 1.000, potrivit ministrului român al Apărării. Anterior, Ionuț Moșteanu a afirmat că nu este vorba despre „retragerea forțelor americane, ci despre sistarea rotației unei brigăzi cu elemente în mai multe state NATO”.

„Descurajarea amenințărilor de pe flancul estic al NATO este compensată de suplimentarea consistentă de echipament militar și de creșterea prezenței forțelor europene, în deplin acord cu partenerul american”, a transmis președintele Dan.

Președintele Nicușor Dan: Trupe americane vor continua să fie localizate în aceste trei baze

Securitatea României și a flancului estic nu va fi în niciun fel diminuată, iar parteneriatul strategic între România și SUA rămâne în aceiași parametri, susține Nicușor Dan.

Potrivit șefului statului, „infrastructura strategică dezvoltată împreună la Deveselu, Câmpia Turzii și Kogălniceanu va continua să fie pe deplin operațională, trupe americane vor continua să fie localizate în aceste baze, iar transferul de echipament militar va continua”.

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu: „Singura modificare este la Mihail Kogălniceanu, unde acea brigadă rotațională, care venea, pleca, nu o să mai stea aici”

Aproximativ 1.000 de soldați americani vor rămâne în continuare în România, a punctat miercuri ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu. Aceștia „vor contribui la descurajarea oricăror amenințări”, o continuare „a angajamentului SUA pentru securitatea regională”, a adăugat ministrul român.

„Efectivele americane de la Deveselu și Câmpia Turzii rămân neschimbate. Singura modificare este la Mihail Kogălniceanu, unde acea brigadă rotațională, care venea, pleca, nu o să mai stea aici. Chiar în acest moment, nu este aici. De aproximativ o lună de zile, au plecat la exerciții. Erau cam 1.200 -1.500 de militari în acea brigadă. La Kogălniceanu rămân cei care erau în grupul de luptă aerian și diverse trupe, așa cum era și înainte de războiul din Ucraina”, a declarat miercuri ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu.


Ultimele stiri
Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează