Confidenţialitate


Nicuşor Constantinescu rămâne definitiv cu condamnarea la cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal


Nicuşor Constantinescu rămâne definitiv cu condamnarea la cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal

Instanţa supremă a respins definitiv cererea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu de casare a deciziei de condamnare la cinci ani de închisoare primită în dosarul Centrului Militar Zonal.

“Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel împotriva deciziei penale nr. 768/P din 29 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr.821/36/2015”, se arată în decizia definitivă, din 8 februarie, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Nicuşor Constantinescu execută, din 29 iunie 2016, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, primită după ce Curtea de Apel Constanţa l-a găsit vinovat de abuz în serviciu pentru că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, a iniţiat două proiecte de hotărâre, adoptate apoi de plen, prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanţă. De asemenea, instanţa a considerat că el nu a asigurat o finanţare corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009 – 2013.


Ultimele stiri
Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează