Confidenţialitate


Nereguli descoperite la ANRM


Nereguli descoperite la ANRM

Corpul de control al premierului a găsit nereguli multiple la Agenţia Naţională de Resurse Minerale, legate de emiterea avizelor şi de încasarea redevenţelor petroliere, în legătură cu posibile conflicte de interese, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Verificările au vizat perioada 1 ianuarie 2017 – 31 octombrie 2019.

Obiectivele controlului au constat în verificarea respectării prevederilor legale privitoare la organizarea şi funcţionarea ANRM, la activitatea de emitere a avizelor, a licenţelor de concesiune minieră şi a permiselor de exploatare, la modul privind stabilirea şi încasarea redevenţelor, taxelor şi tarifelor, precum şi la cel aferent atribuirii şi derulării contractelor la nivelul entităţii.

Raportul a fost finalizat la data de 24 iunie şi transmis spre valorificare şi informare către prim-ministru, Secretariatul General al Guvernului, Curtea de Conturi a României, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia Naţională de Integritate, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, precum şi către unitatea de parchet competentă.

În urma desfăşurării acţiunii de control au fost identificate o serie de deficienţe şi nereguli în ceea ce priveşte activitatea de emitere şi retragere a avizelor, licenţelor de concesiune minieră şi a permiselor de exploatare, precum şi în ceea ce priveşte evidenţa redevenţelor şi taxelor miniere datorate şi achitate de către titularii de licenţe petroliere, respectiv de titularii de licenţe şi permise miniere.

Totodată, au fost relevate nereguli în ceea ce priveşte determinarea şi încasarea unei redevenţe, reprezentând o cotă procentuală din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiuni petroliere de transport prin sisteme de transport, altele decât Sistemul naţional de transport al petrolului, precum şi din operaţiunile petroliere efectuate prin terminale petroliere, altele decât cele aflate în proprietate publică a statului, având consecinţe în ceea ce priveşte prejudicierea bugetului de stat.

Reprezentanţii Corpului de control au găsit o evidentă incoerenţă la nivelul actelor decizionale ale Agenţiei, coroborate cu posibile conflicte de interese, cu consecinţe privind gestionarea resurselor umane şi financiare.

Nereguli au fost găsite şi la organizarea şi funcţionarea Compartimentelor de Inspecţie Teritorială, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte controlul activităţii titularilor de licenţe petroliere şi de licenţe/permise miniere.

“Menţionăm faptul că, la data de 09.01.2018, a fost finalizată o altă acţiune de control efectuată la ANRM, ce a vizat perioada 2013 – 2017, ocazie cu care s-au reliefat o serie de deficienţe, cu privire la care reprezentanţii Agenţiei nu au întreprins demersuri în vederea remedierii, astfel că acestea s-au perpetuat, fiind constatate şi pe parcursul verificărilor finalizate în anul 2020”, se mai arată în comunicat.

Totodată, echipa de control a formulat o serie de propuneri/recomandări cu privire la îmbunătăţirea activităţii ANRM.

ANRM funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-ministrului, printr-un consilier de stat, fiind autoritatea competentă abilitată să aplice dispoziţiile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

ANRM este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a Prim-ministrului Guvernului României, iar finanţarea acesteia se realizează, integral, de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, preşedintele Agenţiei având calitatea de ordonator terţiar de credite.


Ultimele stiri
Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…