Confidenţialitate


Negocierile privind programul nuclear iranian, in prelungiri


Negocierile privind programul nuclear iranian intră în prelungiri.

Unele surse spun că discuţiile de la Lausanne, Elveţia, purtate între reprezentanţi ai marilor puteri şi oficiali de la Teheran, ar putea continua până târziu în noapte.

Şeful diplomației franceze, Laurent Fabius, a anunțat că dialogul ‘avansează’ dar este ‘dificil’.

Occidentul doreşte ca Iranul să-şi reducă din activităţile nucleare. În schimb, ar urma să fie relaxate sancţiunile economice impuse republicii islamice.

Ştirea se actualizează


Ultimele stiri
A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…

Ședința extraordinară a Guvernului a fost amânată. Ordonanța pentru plafonarea adaosurilor la carburanți nu a primit aviz de…

Protestul minerilor din Valea Jiului, în fața Guvernului: „Nu avem cu ce să plătim facturile, nu avem nimic”.…

Sibiu: Sălile de jocuri de noroc vor fi scoase în zonele mărginașe ale orașului, iar proprietarii vor trebui…

Creșterea prețurilor schimbă obiceiurile românilor. În loc să cheltuiască pe produse scumpe, aleg mai des experiențe simple, cum…