Confidenţialitate


Negocieri strânse pentru viitorii şefi ai Uniunii Europene


Negocieri strânse pentru viitorii şefi ai Uniunii Europene

Negocieri de ultimă oră extrem de intense la această oră, pentru alegerea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, Guvernul comun al statelor membre ale Uniunii.

Potrivit mai multor surse politice citate de marile agenţii internaţionale de presă, cele mai multe şanse le-ar avea actualul primvicepreşedinte al Comisiei, socialistul olandez Frans Timmermans.

La ora 18, ora României, toti liderii Uniunii se reunesc la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni speciale.

Mihaela Gherghişan, corespondent al postului RFI la Bruxelles, spune la Europa FM, că negocierile sunt dificile şi pentru că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron,  îşi doreşte să aibă propriul om la conducerea Comisiei Europene.

De altfel, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, s-a întâlnit în această dimineaţă cu liderul grupului politic Renew Europe, condus de Dacian Cioloş, grup iniţiat de liderul francez.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Liderii de stat şi de guvern trebuie să decidă acum pe cine propun Parlamentului pentru că marţi, 2 iulie, noul legislativ se întruneşte deja, iar aleşii trebuie să voteze noii şefi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mihaela Gherghişan spune că liderii europeni ar putea finaliza negocierile mâine.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…