Confidenţialitate


Negocieri post-Brexit: Premierul Johnson, așteptat la Bruxelles


Negocieri post-Brexit: Premierul Johnson, așteptat la Bruxelles

Premierul britanic Boris Johnson şi șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se vor întâlni miercuri seara, la Bruxelles, în încercarea de a debloca negocierile referitoare la acordul comercial post-Brexit, relatează Reuters.

Discuțiile dintre cele două părți au intrat în etapa contra-cronometru.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană la 1 februarie. Perioada de tranziţie post-Brexit expiră la 31 decembrie, dată până la care trebuie definite viitoarele relaţii bilaterale.

Comisia Europeană a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb.

Marţi, Downing Street a anunţat că a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană care-i permite să retragă dispoziţiile controversate din proiectul de lege prin care revine asupra Tratatului Retragerii Regatului Unit din UE, care-i nemulţimeau pe europeni în toiul negocierilor comerciale.

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat că Uniunea Europeană ”nu îşi va sacrifica niciodată viitorul” pentru a încheia un acord cu preţul unor concesii care să îi fragilizeze piaţa unică.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu și echipa de miniștri au depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni: „nu va fi…

Covasna: Muzeul „Steaua Roșie”, care reconstituie viața în comunism, inaugurat la Sfântu Gheorghe. Acces gratuit în perioada 23–25…

Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: Procurorii spun că elevul de 13 ani a acționat premeditat…

PNL avertizează PSD „să nu împingă din nou țara pe un drum greșit” : „Din acest moment, răspunderea…

Premierul Luca Niculescu, primele declarații după învestirea Guvernului: „Ne apucăm imediat de treabă. Prima ședință de guvern va…

Guvernul Niculescu a fost învestit de Parlament. S-au înregistrat 280 de voturi favorabile instalării Executivului. Premierul Luca Niculescu:…

Constanța: Percheziții DNA la Confort Urban, firma Primăriei. Legătura cu dosarul procurorilor cercetați pentru mită și șantaj |…

Agheasmă, busuioc și tămâie pentru Luca Niculescu, oferite în Parlament de liderul grupului PACE. Cum a reacționat premierul…

Peste 51.000 de elevi învață să mănânce sănătos și să protejeze mediul, într-un program susținut de chefi cu…

DNA, sesizat după ce statul a plătit 2,6 milioane de lei pentru albume turistice care nu au fost…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează