Confidenţialitate


Natura Cosmeticos cumpără Avon


Natura Cosmeticos cumpără Avon
Compania braziliană Natura Cosmeticos a ajuns, joi, la un acord pentru preluare rivalei americane Avon Products Inc printr-un schimb de acţiuni.
Tranzacţie va crea cea de-a patra companie din industria cosmetică globală, relatează Agerpres, citând agențiile internaționale de presă.

Entitatea combinată va avea 3.200 de magazine în întreaga lume şi peste 40.000 de angajaţi în 100 de ţări. Conform acordului, Natura va deţine 76% din entitatea combinată, care va avea venituri anuale de peste zece miliarde de dolari.

Brazilia este cea mai mare piaţă a Avon, responsabilă pentru aproape un sfert din vânzările companiei americane, dar în ultimii ani afacerea a fost afectată de încetinirea economiei şi de concurenţa intensă din partea Natura.

Tranzacţia pe bază de schimb de acţiuni evaluează Avon la aproximativ două miliarde dolari, reprezentând o primă de 28% faţă de preţul acţiunilor la închiderea şedinţei de marţi a Bursei de la New York.

Miercuri, acţiunile ambelor companii au urcat cu peste 9%, investitorii apreciind eforturile de consolidare din acest sector.

Tranzacţia, care trebuie aprobată de acţionarii Natura şi Avon, precum şi autorităţile de reglementare din Brazilia şi alte state, ar urma să se finalizeze la începutul anului viitor.

Prin această tranzacţie, Natura Cosmeticos şi Avon îşi vor reduce costurile cu 150 – 250 de milioane de dolari.

Natura se aşteaptă să-şi majoreze veniturile investind în brand şi în extinderea online, după finalizarea fuziunii cu Avon, a afirmat joi directorul general al companiei braziliene, Joăo Paulo Ferreira.

“Când vine vorba de transformarea digitală, abordarea noastră este similară cu cea a Avon. De asemenea, împărtăşim acelaşi optimism privind brandul”, a declarat Ferreira.

Natura Cosmeticos deţine şi producătorul britanic de cosmetice The Body Shop şi firma Aesop.

În ultimii ani, Avon, compania care a lansat modelul de vânzări directe, a rămas în urma rivalilor care s-au adaptat mai rapid la o piaţă afectată de social media.

Natura crede că poate relansa operaţiunile companiei americane, renumită pentru reprezentanţele sale de vânzări directe Avon Lady. Prin preluarea Avon, Natura va putea să se extindă şi mai mult pe plan internaţional, în special în Asia, Europa şi America Latină.

Industria produselor de înfrumuseţare trece printr-o perioadă favorabilă, în condiţiile în care milioane de adolescente caută noi produse pe Instagram pe care le cumpără ulterior online sau de la magazinele tradiţionale.

The Body Shop şi Avon sunt prezente pe piaţa din România.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează