Confidenţialitate


NATO: Secretarul general nu a propus niciun compromis privind suveranitatea în timpul discuţiilor cu Donald Trump despre Groenlanda  | AUDIO


NATO: Secretarul general nu a propus niciun compromis privind suveranitatea în timpul discuţiilor cu Donald Trump despre Groenlanda  | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Precizare a Alianței Nord Atlantice. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, nu a propus niciun compromis privind suveranitatea în timpul discuţiilor de ieri despre Groenlanda cu preşedintele american Donald Trump, a declarat  purtătoarea de cuvânt a Alianţei. La Davos, Donald Trump a anunțat fără a oferi detalii suplimentare, că a stabilit „cadrul unui viitor acord privind Groenlanda şi, de fapt, întreaga regiune arctică”, în timpul unei reuniuni – pe care a numit-o “foarte productivă” –  cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În presa internațională au apărut informații pe surse – că în cadrul unei întâlniri a liderilor militari din Alianța Nord Atlantică s-ar fi luat în discuție varianta ca unele mici porțiuni  din Groenlanda să intre în proprietatea Statelor Unite după modelul bazelor militare britanice din Cipru.

Potrivit The New York Times sursele nu au putut confirma că această variantă ar fi parte din proiectul anunțat de Donald Trump.

„Secretarul general nu a propus niciun compromis privind suveranitatea în timpul întâlnirii sale de la Davos cu preşedintele SUA”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice, Allison Hart, potrivit Reuters. Ea nu a furnizat nicio informaţie suplimentară.

Anterior, Mark Rutte a declarat pentru postul american de televiziune Fox News că problema suveranităţii Groenlandei nu a fost abordată în timpul discuţiilor sale cu Donald Trump.

Întrebat dacă Groenlanda va rămâne sub suveranitatea daneză în cadrul viitorului acord, el a răspuns că problema „nu a fost abordată în cursul acestor discuţii cu preşedintele american”.

„Donald Trump este concentrat pe ceea ce trebuie să facem pentru a proteja această imensă regiune arctică, unde au loc schimbări, unde chinezii şi ruşii sunt din ce în ce mai activi”, a mai adăugat Rutte.


Ultimele stiri
Cum se va regla piața petrolului. Dumitru Chisăliță, expert în energie: Depinde foarte mult de pagubele războiului. Probabil…

Spania: O echipă de cercetători a creat corneea artificială din solzi de pește. În viitor, aceasta ar putea…

Statele Unite ar vrea să trimită în România avioane de luptă și militari. Ștefan Popescu, analist de politică…

Arad: O mașină a luat foc în centrul orașului. Șoferul a reușit să se salveze

Fostul primar liberal al Mangaliei, arestat preventiv în vară pentru luare de mită, a fost plasat în arest…

Trasee montane și aventuri în aer liber: închiriază o mașină pentru o vacanță activă în Cluj-Napoca (P)

Rămâi fără bani când apare o oportunitate? Soluții rapide ca să nu spui „pas” (P)

Grădina fără stres: florile perfecte pentru cei care au puțin timp la dispoziție (P)

Cinci români au fost repatriați din Pakistan. Unul dintre ei a povestit pe rețelele de socializare despre experiența…

Președintele Nicușor Dan a convocat miercuri ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării