Confidenţialitate


N. Bădălău: PSD are o rezervă de cadre care oricând poate înlocui un premier sau un ministru


N. Bădălău: PSD are o rezervă de cadre care oricând poate înlocui un premier sau un ministru

Preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, a spus, miercuri, la Parlament, că PSD are mulţi membri capabili să-i înlocuiască pe actualii miniştrii, dar şi pe premier în cazul în care comisia care analizează activitatea Executivului va decide acest lucru.

Liderul PSD Giurgiu a precizat că nemulţumirile social-democraţilor faţă de actualul guvern sunt legate de comunicare şi de ritmul de implementare a unor măsuri din programul de guvernare.

”Există o comisie de analiză a activităţii Guvernului, de fapt de a analiza implementarea programului de guvernare şi eu am spus că acolo unde vom constata deficienţe nu ne vom da în lături să propunem schimbarea de miniştri, ba chiar a Guvernului dacă considerăm că acesta a încetinit ritmul aplicării programului de guvernare”, a declarat Bădălău.

Niculae Bădălău a subliniat că PSD preferă să schimbe Guvernul Grindeanu decât să existe întârzieri în aplicarea programului de guvernare.

”Nu am spus că este pregătit (partidul să meargă la Cotroceni cu noi propuneri – n.r.). Am spus că, decât să avem un Guvern care nu aplică programul de guvernare, preferăm să mergem cu un nou Guvern. Nu acceptăm absolut niciun fel de derogare de la programul de guvernare şi de la ceea ce noi am promis cetăţenilor acestei ţări”, a explicat Bădălău.

Preşedintele executiv al PSD a fost întrebat și ce părere are despre actualul premier.

”Cred că domnul premier Sorin Grindeanu este un premier bun în continuare, dar asta nu o pot stabili eu, ci comisia o poate stabili în urma analizei tuturor măsurilor care au fost aplicate de acest Guvern”, a spus Bădălău.

”Este pentru prima oară şi cred că este un lucru bun când preşedintele partidului nu este şi premier şi atunci partidul stând în afara Guvernului poate să analizeze cu înţelepciune toate măsurile şi să aplice absolut toate corecţiile către Guvern care sunt necesare”, a ţinut să precizeze Bădălău.

Referitor la nemulţumirile pe care social-democraţii le au în privinţa miniştrilor, acestea sunt legate de comunicare şi ritmul aplicării unor măsuri din programul de guvernare.

”Considerăm că membrii Guvernului nu au comunicat îndeajuns cu dumneavoastră şi respectiv cu cetăţenii cu toate măsurile. Pe de altă parte, dorim intensificarea ritmului de aplicare tuturor măsurilor bune pentru cetăţeni”, a explicat Bădălău, precizând că PSD are mulţi membri competenţi care ar putea fi miniştri sau premier.

”Nu există nicio grabă de a merge la Cotroceni, există o analiză în curs şi nu ne putem exprima pentru o persoană sau alta, ba chiar pentru premier că nu-i competent până nu finalizăm analiza. Vreau să vă spun că PSD are oameni competenţi şi o rezervă de cadre foarte bună care oricând poate înlocui un premier sau un ministru”, a arătat Bădălău.

”Exclus un premier tehnocrat. Avem o majoritate solidă, un program de guvernare care se desfăşoară şi pe care românii îl apreciază şi consider că dânsul (Klaus Iohannis – n.r.) vrea binele românilor şi va desemna în continuare tot un premier al PSD”, a conchis preşedintele executiv al PSD.

(Sursa foto: facebook)


Ultimele stiri
Ilie Bolojan, la recepția organizată de Ambasada SUA: Statele Unite au o influență majoră asupra lumii prin economie…

Jurnalistul Emilian Isăilă: „PSD nu se poate relansa decât dacă vine la guvernare” | VIDEO

România nu îndeplinește criteriile pentru adoptarea monedei euro, arată un raport al Comisiei Europene | AUDIO

Nicușor Dan, discurs la recepţia de marcare a 250 de ani de la declararea independenţei SUA: „România va…

Dominic Fritz, după întâlnirea cu Ilie Bolojan și Kelemen Hunor: „Suntem hotărâți să ne asumăm un guvern minoritar…

PSD respinge propunerea USR privind o nouă rocadă guvernamentală. Țara are „nevoie de stabilitate și predictibilitate”, spun social-democrații…

Deputatul USR Ștefan-Iulian Lorincz susține că varianta unei rocade guvernamentale până în 2028 „este o soluție rezonabilă”. PSD…

Tribunalul București menține măsura controlului judiciar pentru Ciprian Ciucu, în dosarul în care este acuzat de luare de…

Primul medicament care poate întârzia diabetul de tip 1 este disponibil în sistemul public de sănătate din Anglia…

Femeile însărcinate ar putea avea dreptul la un însoțitor în timpul travaliului și al nașterii. Senatul a adoptat…