Confidenţialitate


Muzicienii de jazz ai adâncurilor, balenele din Groenlanda


Muzicienii de jazz ai adâncurilor, balenele din Groenlanda

Felul în care balenele din Groenlanda emit sunete i-a determinat pe oamenii de știință să denumească aceste mamifere “muzicienii de jazz ai adâncurilor“.

În cadrul unui studiu desfășurat între 2010 și 2014, cercetătorii au realizat înregistrări cu 184 de ”cântece”, niciunul asemănător cu celălalt, pe care balenele le emit în timp ce înoată sub gheaţă, în largul coastei estice a Groenlandei.

”Cântecul balenelor de Groenlanda este asemănător jazz-ului. Sunetul seamănă mai mult cu improvizaţia. Când am analizat datele sonore din patru ierni, nu numai că niciun cântec nu se repetă în decursul anilor, dar fiecare anotimp are un nou set de cântece ”, spune Kate Stafford de la Universitatea din Washington, conducătoarea studiului.

Din punctul de vedere al experților există o distincție clară între melodii şi strigăte în ceea ce privește semnalele sonore emise de animale. Melodiile sunt de obicei asociate cu cele ale păsările.

În ciuda celebrei expresii ”cântecul balenei”, cântatul nu este însă o trăsătură obişnuită a balenelor.

Balena cu cocoaşă este una din speciile cu abilități în domeniul muzical. Populația de masculi emite cântece melodioase, diferite în fiecare primăvară.

Cercetătorii au descoperit că balenele din Groenlanda au un repertoriu mai elaborat, complex şi diversificat.

Populaţia de balene de pe insula Spitzbergen a fost vânată până în pragul extincţiei până în secolul al XVII-lea. Din fericire,  populaţia speciei s-a regenerat.

În timpul cercetării, hidrofoanele au fost ancorate între Groenlanda şi Norvegia şi au fost folosite pentru a înregistra sub stratul gros de gheaţă, în timpul iernii întunecate şi a perioadei de reproducere.

Cercetarea a fost publicată în revista Biology Letters, editată de Royal Society.

La fel ca păsările, balenele de Groenlanda cântă pentru a atrage partenerele sau pentru a-şi apăra teritoriul.  Mai sunt încă multe întrebări fără răspuns.

De ce emit sunete doar doar masculii?

De ce anumite melodii sunt împrumutate între indivizi?

De ce se schimbă mereu melodia?


Ultimele stiri
Iași: Producătorii de vin mizează pe exporturi în Asia și Europa, după o recoltă de calitate foarte bună…

Ilfov: Percheziții la Serviciul Permise, într-un dosar de corupție. Candidații ar fi plătit până la 500 de euro…

Două noi nave au fost lovite de drone aeriene în Marea Neagră, în largul Bulgariei, la o săptămână…

Inflația a crescut la 6,6% în septembrie. Chiriile și carburanții înregistrează cele mai mari scumpiri | AUDIO

Trotinetele electrice ar putea fi conduse pe drumurile publice doar după absolvirea unui curs de legislație. Proiectul de…

Regele Felipe şi regina Letizia ai Spaniei vizitează Ceuta, după criza migranților. Este prima vizită de la urcarea…

București: Accident rutier în Pasajul Unirii. Traficul rutier a fost restricționat pe ambele benzi

SUA: Elon Musk a cheltuit peste 360 de milioane de dolari pentru a-i ajuta pe republicani la alegerile…

Un nou drog, vândut în România printr-o aplicație criptată. Polițiștii au destructurat rețeaua | AUDIO

Termen la Curtea Militară de Apel Bucureşti în dosarul „10 august”, la trei zile de la prescripţia răspunderii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează