Confidenţialitate


Infrastructura Muzeului Luvru este în degradare, avertizează directorul acestuia într-o intervenție în Senat. Christophe Leribault a cerut fonduri pentru renovare: „urgențele se acumulează”


Infrastructura Muzeului Luvru este în degradare, avertizează directorul acestuia într-o intervenție în Senat. Christophe Leribault a cerut fonduri pentru renovare: „urgențele se acumulează”

Sursa foto: Shutterstock

Muzeul Luvru are dificultăți în găsirea fondurilor necesare pentru modernizarea instalațiilor sale învechite, a declarat miercuri directorul instituției, Christophe Leribault, într-o intervenție în Senat.

Cel mai mare muzeu din lume, Muzeul Luvru, are dificultăți în a obține investiții pentru modernizarea infrastructurii sale aflate în stare de degradare, le-a spus miercuri noul director al Luvrului, Christophe Leribault, senatorilor francezi, relatează France24.

„În ciuda măreției sale impunătoare, în ciuda dedicării zilnice a personalului său, Luvrul își pierde din avânt. Echipamentele și infrastructura sa se apropie de sfârșitul ciclului de viață”, a declarat Christophe Leribault.

Leribault, istoric de artă și director de muzeu specializat în arta secolului al XVIII-lea, a preluat conducerea în februarie, după ce predecesorul său a demisionat în urma furtului bijuteriilor imperial, comis în plină zi. Incidentul major a scos la iveală grave deficiențe de securitate.

„Urgențele legate de clădire se acumulează, iar în ceea ce privește investițiile ne confruntăm cu un zid”, a declarat Leribault.

Cât ar urma să coste lucrările de renovare a Muzeului Luvru

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat anul trecut o renovare radicală a Luvrului, care ar urma să includă un nou spațiu dedicat „Mona Lisei” a lui Leonardo da Vinci. Capodopera atrage aproximativ 20.000 de vizitatori pe zi, iar conform proiectului de renovare, va fi necesar un bilet separat pentru a o vizita.

Costurile estimate ale renovării ar fi între 700 și 800 de milioane de euro, potrivit consilierilor președintelui Macron. Însă Curtea de Conturi a Franței a estimat costul total la 1,15 miliarde de euro.

În ultimul an, muzeul a fost afectat de o serie de scandaluri publice, printre care o scurgere de apă, o operațiune de fraudă cu bilete care ar fi putut costa muzeul zece milioane de euro și furtul, în plină zi, al unor bijuterii imperiale în valoare de aproape 100 de milioane de dolari.

Muzeul Luvru este cel mai vizitat muzeu din lume, cu aproximativ nouă milioane de vizitatori pe an.


Ultimele stiri
Premierul desemnat vine la România în Direct. Ce i-a cerut lui Nicușor Dan?

Grecia: Explozie puternică într-un cartier turistic din Atena. Doi oameni au fost răniți, în urma prăbușirii unei clădiri

Bacău: Copil de patru ani dispărut în Dofteana. Peste 250 de persoane îl caută | AUDIO

Ministerul Economiei reduce schema de personal cu peste 100 de posturi. Funcțiile de conducere scad cu 40% |…

Siegfried Mureșan se întâlnește cu președintele Nicușor Dan la Cotroceni

Piele uscată în sezonul rece? Ce putem învăța din ritualurile K-Beauty (P)

Ucraina primește aproape 3 miliarde de euro, bani europeni, pentru a continua reformele necesare aderării la UE |…

Asociaţia Italienilor din România a atacat la Curtea de Apel Bucureşti decretul prin care Siegfried Mureșan a fost…

Vrea AUR guvernare cu PSD? Petrișor Peiu: „dacă nu este o altă soluție, nu putem să ignorăm ce…

Covasna: „Alege curajul! Rupe tăcerea!”, campania media lansată de Poliție pentru a încuraja victimele violenței domestice să raporteze…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează