Confidenţialitate


Mureş: Două persoane au decedat din cauza virusului gripal de tip AH1


Cinci cazuri de îmbolnăviri cu gripă au fost confirmate în judeţul Mureş, două persoane decedând din cauza virusului, a declarat miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), dr. Stelian Caraghiaur.

Potrivit sursei citate, în cazul celor două decese este vorba de tulpină de infectare de tip AH1.

„Până în acest moment s-au confirmat cinci cazuri de gripă, dintre care patru au fost confirmate astăzi, iar un caz a fost confirmat în perioada 8-14 ianuarie. Din cele patru cazuri confirmate astăzi, două au fost cu deces – un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Sighişoara (decedat în 31 ianuarie) şi un bărbat din Gorneşti, de 40 de ani (decedat în 4 februarie), ambele persoane având şi alte afecţiuni. Ceilalţi trei pacienţi sunt în stare foarte bună, au tulpină de infectare de tip B, spre deosebire de cei doi, care era de tip AH1”, a precizat dr. Stelian Caraghiaur.

Conform acestuia, îmbolnăvirile de sezon au înregistrat o creştere cu 25%, într-o săptămână fiind înregistrate peste 8.000 de viroze şi pneumonii.

Astfel, virozele au ajuns la 5.945 de cazuri faţă de 4.393 de cazuri în săptămâna precedentă, în timp ce la pneumonii există 2.245 de cazuri, faţă de 1.633 în săptămâna anterioară.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)