Confidenţialitate


MS: Peste 46.000 de cadre sanitare au primit stimulentul de risc aferent lunii mai


MS: Peste 46.000 de cadre sanitare au primit stimulentul de risc aferent lunii mai

Ministerul Sănătăţii a anunțat, miercuri, că 46.565 de cadre din sistemul sanitar au primit stimulentul de risc aferent lunii mai, conform prevederilor OUG 43/2020.

Lista include 13.969 de angajați din cadrul unităţilor de primiri urgenţe, serviciilor de ambulanţă, direcţiilor de sănătate publică, IML, asistenţi comunitari, dar şi rezidenţi implicaţi direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 au beneficiat de o suplimentare a veniturilor cu 2.500 lei brut.

‘Pentru aceştia, Ministerul Sănătăţii a alocat, de la bugetul de stat, fonduri în valoare de aproximativ 35 milioane lei. Aceste sume vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene’, afirmă sursa citată.

De asemenea, în cadrul sistemului sanitar, alte 32.596 cadre din spitale, centre de dializă, laboratoare, unităţi sanitare de urgenţă şi de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate au beneficiat de stimulentul de risc aferent lunii mai din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

‘Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste aproximativ 81,5 milioane de lei şi vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanţare europeană’, mai arată MS.

MS precizează că liste cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent sunt întocmite şi asumate de managementul unităţilor şi instituţiilor sanitare, conform legislaţiei în vigoare.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)