Confidenţialitate


Motocicliștii de la Doomstriker sprijină renovarea a 30 de case din Banat


Motocicliștii de la Doomstriker sprijină renovarea a 30 de case din Banat

Color the Village este acțiunea prin care, în fiecare an, sunt refăcute, în 3 zile, 30 de case din Banat.

Motocicliștii de la Doomstriker împreună cu voluntarii de la Universitatea Științele Vieții vor să sprijine această campanile.

Și s-au întâlnit sâmbătă, la Timișoara, tocmai pentru a atarge atenția asupra acțiunii caritabile.

DoomFest este evenimentul caritabil organizat de bikerii unei asociații din care fac parte sute de foști sau actuali angajați ai forțelor de ordine. De data asta, au decis să îi ajute pe cei de la Asociația Acasă în Banat care renovează și repara casele vechi din Timiș sau Caras-Severin.

Motocicliștii s-au adunat în parcarea unui centru comercial din Timișoara de unde au plecat în coloana pe străzile orașului, pe de-o parte pentru a atrage atenția asupra acțiunii caritabile, dar și pentru a-i conștientiză pe șofer de prezenta în trafic a bikerilor – spune Ovidiu Munteanu- președinte Doomstriker Romania.

Peste 20.000 de euro sunt banii cu care vor să contribuie motocicliștii timișoreni la proiectul Color the Village 2025 – spune Atila Hajdu- președinte Doomstriker Banat.
Motocicliștii au venit din întreagă tara la Timișoara pentru a se distra, dar și pentru a dona pentru satele din Banat.

Nicoleta Trifan, de la Asociația Acasă în Banat, spune că e o colaborare fantastică cu motocicliștii care sprijină acțiunea, iar ajutorul lor contează enorm.

Clubul Doomstriker ROMANIA este format din oameni ai legii pentru care sunt la fel de importante pasiunea pentru motociclism și misiunea de a contribui la tot ceea ce înseamnă educație, performanta, ajutarea semenilor și sprijin prin implicare în comunitate.

Anul trecut motocicliștii Doomstriker din Banat au strâns câteva mii de euro cu care au renovat doua saloane din cadrul Secției de Terapie Intensiva a Spitalului Militar din Timișoara.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…