Confidenţialitate


Moțiunea împotriva ministrului Teodorovici, la votul senatorilor


Moțiunea împotriva ministrului Teodorovici, la votul senatorilor

Senatul are pe ordinea de zi a plenului de luni, pentru dezbatere și vot, de la ora 16.00, moțiunea simplă a USR și PNL la adresa ministrului Finanțelor, intitulată „Eugen Teodorovici – românii îți cer să demisionezi!”.

Dezbaterea și votul moțiunii prin care Opoziția cere demisia lui Eugen Teodorovici au fost amânate la plenul din 15 aprilie, amintește Mediafax.

În textul moțiunii simplie, cele două partide de Opoziție motivează că Eugen Teodorovici a dat destule dovezi de incompetenţă, iar prezenţa sa în continuare în fruntea ministerului Finanţelor Publice pune România într-un pericol economic major şi într-o postură jenantă faţă de partenerii noştri europeni şi euroatlantici.

Este pentru prima oară în Parlamentul când vocea cetăţenior este auzită în Parlament, prin intermediul unei moțiuni simple, demisia minstrului de Finanţe Eugen Teodorovici să fie cerută direct de români, precizează reprezentanții USR, într-un comunicat de presă.

Moțiunea simplă este compusă din cererile societății civile, potrivit sursei citate.

“Orlando fie nu înţelege mecanismele unei economii de piaţă, fie nu vrea să le înţeleagă. Vreau să înceteze experimentele de tip comunist în România şi să lase să funcţioneze economia de tip concurenţial. Prin măsurile luate a reuşit: creşterea inflaţiei, cresterea cursului Ron/Euro, cresterea valorii ratelor la banca, destabilizarea bugetelor firmelor particulare. Dacă nu are experienţă în economia “adevarată”, îi recomand să lase slujba la stat şi să facă nişte internship la firme particulare. Ar avea mult de învăţat. Nu în ultimul rând: jos mâna de pe Pilonul II de pensii”, consideră Veronica Toma, reprezentant al societății civile.

“Îmi doresc că acest domn să îmi explice cum să îmi recuperez banii pe care i-am plătit in plus la rata pentru casa mea. Îmi doresc să ne spună prin ce minune de program personal reușește să trăiască cu 100 de euro pe lună. Îmi doresc să știu dacă are vreo apăsare că mii de familii au venituri mai mici din cauza circuitelor lui neuronale încinse. Si, nu în ultimul rând, ii spun ca va rămâne în istorie ca un repetent al celor 7 ani de acasă”, spune Adriana Veres, conform comunicatului USR.

Vlad Ciobanu are o solicitare către ministrul Finanțelor și anume acesta ar vrea să știe “ce ‘plan’ există pentru cele 3 miliarde € abia împrumutate. Un ministru extrem de incompetent, care ia decizii după ureche, fără a avea cunoştinţe reale”.

„Cu echivalentul în lei a 100 de euro umpleam un coş mare de supermarket în 2016. Pâinea mea preferată ajunsese să coste 3 lei, acum e 7 lei, la TVA de 9%, ca atunci când TVA era nediferenţiat. Azi nu reuşesc să cumpăr cu echivalentul unei sute de euro nici cât consumam într-o săptămână. Taxele locale au crescut cu cca 25%. Preţul combustibilului a sărit iar în tavan. În fiecare zi descopăr că a mai crescut preţul unui produs sau serviciu vital. Şi Orlando ne minte ca pe cretini, că face ce face ca să scadă preţurile pentru populaţie. Nu suntem cretini”, conchide o altă reprezentantă a societății civile, Dana Busuioc.

Ultima moțiune simplă la adresa ministrului Eugen Teodorovici a avut loc la Camera Deputaților, pe 20 martie. Deputații au respins atunci moțiunea intitulată „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională”, prin care se cerea abrogarea OUG 114/2018.


Ultimele stiri
Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează