Confidenţialitate


Moțiunea împotriva ministrului Tătaru, în dezbaterea deputaților | AUDIO


Moțiunea împotriva ministrului Tătaru, în dezbaterea deputaților | AUDIO

Camera Deputaților dezbate, marți, moțiunea simplă depusă de opoziție împotriva ministrului Sănătății.

Între altele, PSD critică faptul că la conducerea unor spitale au fost puse persoane nepregătite.

De la tribună, ministrul Nelu Tătaru a spus că “numirile s-au făcut conform legii”. “Nu poți să știi acea persoană, în folclorul local, ce are în spate. Personal, am demis un manager și la o săptămână după numirea lui, în condițiile în care managementul nu a corespuns. Nu mi-am pus rude în consiliile de aministrație la Unifarm sau Antibiotice și știți foarte bine… Vă dau un studiu de caz. În Spitalul Huși, de unde vin eu, de 3 mandate este un primar PSD. Tot de 3 mandate, manager al spitalului este sora primarului. În acest spital, ceapa este mai importantă decât aspirina”, a adăugat acesta.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Premierul României ne ține în stare de alertă până la apariția vaccinului, dar bea și fumează în grup organizat în clădirea Guvernului fără mască și fără distanțare socială. Ați împărțit, practic, România în două: poporul român și PNL. Regulile sunt doar pentru poporul român. Poporul român este considerat de PNL fie precaut, fie prost. Regulile nu sunt pentru Rareș Bogdan și gașca lui, de exemplu, care își permit orice, în disprețul legii. Lipsa de credibilitate a Guvernului este cauza creșterii numărului de îmbolnăviri. Românii nu mai cred ce le spun guvernanții”, a susținut șeful Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, social-democratul Corneliu Buicu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Despre faptul că i se cere demisia, ministrul Sănătății a spus:

“La ultimul punct [al moțiunii – n. red] se vorbește despre demisia de onoare. Mă bucură să găsiți la mine onoare. Cât despre demisie, aș fi vrut să mi-o ceară în martie-aprilie, când se căuta cineva pentru carne de tun, să meargă prin focare … Am o onoare și-o voi avea în continuare. Nu ar fi drept față de populația acestei țări și față de corpul medical să plec în acest moment”, a completat Nelu Tătaru.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Moțiunea va fi supusă votului miercuri.

Grupul de Comunicare Strategică limitează tot mai mult informațiile despre epidemia de nou coronavirus.

Până în urmă cu câteva zile, se raportau date despre vârsta, sexul, judeţul de unde era pacientul, bolile de care suferea, data confirmării infecției şi data decesului, notează Mediafax.

Decesele nu mai sunt transmise decât în cadrul buletinului oficial zilnic, cu informații despre câţi bărbaţi şi câte femei au murit, categoria de vârstă şi dacă au avut sau nu alte boli.

De asemenea, nu se comunică nici numărul de teste făcute pe zi, ci doar cifra globală.

GCS nu informează nici despre câți oameni au fost amendaţi strict pentru că au fost prinşi în instituţii fără masca de protecţie, ci doar despre numărul total de sancţiuni şi valoarea amenzii.

Grupul de Comunicare Strategică a transmis pentru că integrarea informaţiilor în cadrul buletinului de presă difuzat zilnic a ţinut cont de necesitatea sistematizării categoriilor de informaţii care fac obiectul epidemiei noului coronavirus (COVID-19), de relevanţa statistică a acestor date, precum şi de asimilarea unor bune practici din alte state europene în privinţa informaţiilor date publicităţii de către autorităţi.


Ultimele stiri
Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO

BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează