Confidenţialitate


Moțiunea împotriva ministrului Oros, la votul deputaților


Moțiunea împotriva ministrului Oros, la votul deputaților

Plenul Camerei Deputaţilor va supune votului, miercuri, moţiunea simplă inițiată de opoziție împotriva ministrului Agriculturii.

Ședința este programată începând cu ora 12 și 30 de minute.

Moțiunea este intitulată „Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător: ministrul Adrian-Nechita OROS!”.

Șeful Agriculturii a respins criticile, luni, în timpul dezbaterilor din forul legislativ.

„Acum, precum lupii îmbrăcaţi în blană de oaie, pentru că tot vă place subiectul, vorbiţi despre problemele agriculturii acumulate în ultimii 30 de ani, agricultură pe care PSD a pus-o pe butuci şi aşteaptă ca noi, ca eu, să facem minuni într-un an şi jumătate, an de criză sanitară, lovit de fenomene meteo nefavorabile”, a susținut Adrian Oros.

“Domnilor colegi de la PSD, nu înţelegeţi nimic, nici acum nu înţelegeţi absolut nimic! Fermierii au înţeles pentru că m-am întâlnit cu ei la ei acasă şi cu fermierii mici şi cu cei mare şi cu cei de la munte şi cu cei de la şes. Am fost în fiecare judeţ al lor şi fermierii au înţeles că niciun program pe care l-aţi lansat nu a avut legătură cu ei. Toate programele pe care le-aţi lansat nu aţi fost nici măcar unul în stare să îl faceţi dumneavoastră”, a adăugat Adrian Oros.

PSD acuză că agricultura traversează cea mai neagră perioadă, lucru care nu a fost cauzat doar de pandemie şi secetă, ci în special de incompetenţa lui Adrian Oros. Potrivit moțiunii, Adrian Oros a promis, în campania electorală, a susţinut că va plăti despăgubirile către fermieri, însă nu au fost alocaţi banii necesari.

Anterior, moţiunile inițiate împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, şi cel al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au fost respinse de Parlament.

FOTO: Guvernul României


Ultimele stiri
Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează