Confidenţialitate


Moțiunea împotriva ministrului Justiției, în dezbaterea deputaților


Moțiunea împotriva ministrului Justiției, în dezbaterea deputaților

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate, marţi, moţiunea simplă, iniţiată de PNL şi USR, intitulată “Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”, notează Agerpres.

Opoziția susține că, prin comportamentul său, Tudorel Toader a “abandonat Justiţia în mâna infractorilor” şi “a trimis România în trecut, în perioada Năstase-Stănoiu, în care dosarele se rezolvau în şedinţe de partid”.

“Pentru acest motiv ar fi trebuit să vă daţi demult demisia! Nu e târziu nici acum! (…) V-aţi făcut de ocară în faţa studenţilor, în faţa colegilor dumneavoastră de catedră pe care nu îi puteţi păcăli sau manipula, v-aţi făcut de râs în faţa întregii ţări, mai puţin a lui Liviu Dragnea & Co. Dumneavoastră sunteţi cel care aduce deservicii grave imaginii României în plan extern, nu atât prin vorbele pe care le rostiţi mai mult sau mai puţin meşteşugit, cât mai ales prin fapte! Degeaba afirmaţi prin fraze aşezate cu grijă că promovaţi independenţa Justiţiei, că sprijiniţi lupta împotriva corupţiei, dacă prin fapte faceţi exact contrariul”, se arată în textul moţiunii.

Iniţiatorii demersului îi reproşează lui Toader că, “în afara unor vizite exotice, făcute pe bani publici (…), a desenării unor proiecte fantasmagorice, cum este Cartierul Justiţiei din Bucureşti”, a unor apariţii publice în care şi-a etalat “dorinţa de avea talent de povestitor”, a afirmaţiilor publice prin care a “afectat independenţa sistemului judiciar”, în afară de “lovitura” pe care încearcă să o aplice “luptei împotriva corupţiei” nu prea are cu ce se lăuda de când a devenit ministru.

Punctual, printre altele, ministrul Justiţiei este acuzat că a promovat “politizarea Justiţiei”.

Moţiunea va fi supusă votului miercuri.


Ultimele stiri
Argeș: Elev rănit cu o armă albă de un coleg. Un alt elev a fost bătut de agresor

Brazilia: Echipa de campanie a președintelui Lula cere anularea candidaturii lui Flavio Bolsonaro la alegerile prezidențiale

Mii de site-uri din Europa, dezactivate temporar după ce au fost descoperite breșe de securitate cu ajutorul AI…

Bistrița: Mai mulți elevi ai școlii în care a avut loc atacul cu cuțitul au primit consiliere psihologică…

Serbia: Studenții organizează un ultim protest la Belgrad înaintea alegerilor parlamentare anticipate | AUDIO

Bucureștenii pot spune cum ar vrea să arate centrul orașului. Primăria Capitalei îi invită să-și spună părerea |…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Un guvern mai de doamne-ajută

Hunedoara: Minerii de la Vulcan, care protestau de aproape două zile, au ieșit din subteran. Angajații au primit…

Mircea Abrudean: Premierului nu îi va fi ușor să conducă un guvern în care două treimi dintre ministere…

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, despre cazul bărbatului căruia DIICOT i-a confiscat canabisul, deși îi fusese prescris pentru o…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează