Confidenţialitate


Moscova: Posibile atacuri ale ciorilor


Moscova: Posibile atacuri ale ciorilor

Un expert în ornitologie din Rusia îi avertizează pe locuitorii din Moscova că ar putea fi ţinta unor posibile atacuri ale ciorilor în timpul perioadei de reproducere, care debutează primăvara, relatează agenţia de ştiri Moskva.

Perioada de reproducere a debutează de obicei la sfârşitul lunii martie, când ciorile încep să-şi construiască cuiburi în copaci. Urmează un interval de 18 zile în care femela cloceşte ouăle, iar masculului îi revine sarcina să o hrănească în tot acest timp. Odată ieşiţi din ouă, puii rămân în cuib timp de 40 de zile.

Aceasta este, totodată, şi perioada în care păsările, simţindu-se ameninţate de lumea din jur, devin deosebit de agresive şi pot ataca oamenii, atrage atenţia Vadim Mişin, directorul organizaţiei „Ornitary”, un centrul veterinar pentru reabilitarea păsărilor, singurul de acest gen din Rusia, situat în parcul Sokolniki, din Moscova.

Mişin le recomandă moscoviţilor să folosească umbrele pentru a se proteja de eventualele „raiduri” ale păsărilor. „Se întâmplă ca ciorile să-şi aleagă o «victimă», iar întregul cârd începe imediat să o atace”, a declarat directorul „Ornitary” agenţiei Moskva.

„Dacă vezi că ciorile te atacă, ascunde-te în spatele umbrelei şi părăseşte locul în care te afli, «teritoriul» lor”, a adăugat Vadimi Mişin. „Din păcate, este imposibil să eviţi zonele în care îşi au cuiburile, din moment ce trăiesc atât de aproape de locurile populate cu oameni”.

Problema prezentată de Mişin nu este nouă în viaţa moscoviţilor. De ani de zile, autorităţile încearcă să găsească noi metode pentru a determina ciorile să îşi facă cuib în afara oraşului, printre care şi folosirea unei „escadrile” de bufniţe-vulturi, potrivit The Washington Post.


Ultimele stiri
Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată

Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi

Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează