Confidenţialitate


MOSCOVA: Paradă militară pentru a marca victoria Armatei Roşii împotriva Germaniei naziste


MOSCOVA: Paradă militară pentru a marca victoria Armatei Roşii împotriva Germaniei naziste

O grandioasă paradă militară a fost organizată în Piaţa Roşie de lângă Kremlin, miercuri, cu ocazia împlinirii a 73 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva naziştilor în al Doilea Război Mondial.

“9 mai uneşte toate generaţiile printr-o istorie a curajului. Fiecare familie are propriii eroi, ei trăiesc în inimile noastre”, a afirmat preşedintele Vladimir Putin, adăugând că generaţiile actuale se pleacă în faţa amintirii celor care nu s-au întors de la război şi a veteranilor. “Toate ţările, toate popoarele, au înţeles atunci că tocmai Uniunea Sovietică a fost cea care a determinat soarta celui de-al Doilea Război Mondial”, a adăugat el.

Însoţit la eveniment de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, Vladimir Putin a susţinut că unii au încercat să rescrie istoria pentru a submina victoria Uniunii Sovietice.

URSS, a cărei moştenitoare este Rusia, a pierdut aproape 27 milioane de persoane în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Victoria din 1945 a fost ridicată la rang de mit fondator al patriotismului şi măreţiei ruseşti, notează Agerpres, care citează AFP.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează