Confidenţialitate



Moscova: Întâlnire Raul Castro – Vladimir Putin


Preşedintele cubanez Raul Castro s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin joi, la Moscova.

Raul Castro este unul dintre puţinii demnitari străini care participă la ceremoniile prin care ruşii marchează 70 de ani de la victoria împotriva nazimului, în 1945.

Vladimir Putin urmează să efectueze în iulie un turneu în America Latină, de reconfirmare a relaţiilor, în contextul izolării Rusiei din cauza crizei ucrainene. Fostul preşedinte cubanez Fidel Castro l-a susţinut pe Putin în schimbul de replici cu Washingtonul, acuzând NATO că promovează un “război de exterminare” a Rusiei.

În capitala rusă pregătirile pentru ceremoniile de sâmbătă continuă. Aproximativ 16.000 de militari urmează să defileze în cadrul paradei din Piaţa Roşie, alături de sute de echipamente militare.

Kremlinul, condamnat de Occident pentru acţiunile din Ucraina, organizează un spectacol sfidător al puterii sale militare.

Principala “vedetă” a acestui spectacol este tancul T-14 Armata, în pofida faptului că urmează să intre în serviciu abia peste un an. Moscova se laudă că este cel mai puternic tanc din lume.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează