Confidenţialitate


Morgan Stanley: Vacanţa de vară a Europei ar putea fi una ratată


Morgan Stanley: Vacanţa de vară a Europei ar putea fi una ratată

În condiţiile în care numărul cazurilor de Covid este în creştere, iar campania de vaccinare s-a desfăşurat lent, Europa riscă un sezon turistic estival ratat.

“Anul trecut, în absenţa vaccinului, Europa a reuşit să salveze o parte din sezonul său estival, cu ajutorul restricţiilor şi dinamicii meteorlogice, care au scăzut rata de transmitere”, potrivit unui raport al băncii de investiţii Morgan Stanley. “Suntem oarecum sceptici că acest lucru se poate întâmpla şi în acest an, dată fiind apariţia noilor tulpini, care par să fie mai contagioase şi mai periculoase şi care au determinat o accelerare a creşterii numărului de cazuri în zona euro, de exemplu în Franţa şi Italia”, susțin experții financiari.

Prelungirea crizei pandemice riscă să afecteze grav economiile Italiei, Spaniei, Portugaliei şi Greciei, care așteptau redresarea turismului.


Ultimele stiri
A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…