Confidenţialitate


Monica Iacob Ridzi cere intreruperea executarii pedepsei


Monica Iacob Ridzi solicită Tribunalului Ilfov să-i întrerupă executarea pedepsei.

Fostul ministru PDL execută 5 ani închisoare, sentinţă primită în dosarul cheltuielilor nejustificate efectuate cu ocazia Zilelor Tineretului din 2009.

În cererea înaintată instanţei, Monica Iacob Ridzi invocă motive medicale. Investigaţiile nu s-ar putea realiza în unităţile sanitare din sistemul penitenciar, susţine aceasta.

Documentul va fi dezbătut de Tribunalul Ilfov în prima zi a săptămânii viitoare.

În primăvara anului 2009, sub pretextul realizării în 41 de orașe a unor acțiuni dedicate Zilei Tineretului, Monica Iacob Ridzi a atribuit ilegal, din calitatea de ministru al Tineretului şi Sporturilor, mai multe contracte unor firme private.

Două firme au primit peste 3 milioane de lei, sumă mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget.

Concertele organizate de minister au avut loc înainte de campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 2009, la care candida din partea PDL și fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu, Elena.

După ce procurorii DNA au început verificările în acest caz, Monica Iacob-Ridzi intervenit pentru că din calculatoarele instituției pe care o conducea să fie șterse date și informații importante care arătau cum s-au organizat petrecerile publice.

În acest dosar a fost condamnată definitiv, tot la 5 ani de închisoare cu executare, și fosta ei consilieră, Ioana Vârsta, găsită vinovată de abuz în serviciu.

Alți 7 foști angajați ai Ministerului și patronii celor 3 firme care au obținut ilegal contracte au primit pedepse cu suspendare cuprinse între 2 ani și jumătate și 3 ani.


Ultimele stiri
Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează