Confidenţialitate


Moldovenii își aleg azi președintele prin vot direct


S-au deschis secţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, primele din ultimii peste 15 ani.

Din 1994 până în 2000, președintele Republicii Moldova a fost ales prin vot direct de cetățeni, iar începând cu 2000 Constituția a fost modificată, astfel că această atribuție a revenit legislativului.

Aproximativ trei milioane de moldoveni sunt aşteptaţi în peste 2000 de secții de vot, care vor fi deschise până la ora 21:00.  În România se poate vota în 11 secții.

Moldovenii au de ales dintr-un număr de 8 candidați, după ce MARIAN LUPU și MIHAI GHIMPU s-au retras din cursa prezidențială.

Potrivit sondajelor, Igor Dodon și Maia Sandu au cele mai mari șanse să ajungă în turul al doilea al scrutinului.

O victorie a lui Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor, ar fi o veste bună pentru Rusia pentru că acesta vrea să pună capăt apropierii Moldovei de Uniunea Europeană şi să o reorienteze economic și politic către Moscova. În plus, spune că va contracara așa-numitele ”acţiuni unioniste, anti-statale şi anti-naţionale”.

În schimb, Maia Sandu – candidatul unic al Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidului Platforma Demnitate și Adevăr și Partidului Liberal Democrat, promite că va face tot ce îi stă în putere pentru a apropia țara de Uniunea Europeană.

Alegerile vin într-un context economic delicat pentru fosta republică sovietică. Țara a fost zguduită de furtul unui miliard de dolari din bănci. Scandalul, al cărui impact este încă resimţit, a subliniat amploarea corupţiei în cea mai săracă ţară europeană, unde venitul mediu lunar al unei familii este sub 300 de dolari.

 

 


Ultimele stiri
București: Noi reguli pentru cei care folosesc trotinetele electrice închiriate. Amenzi de până la 10.000 de lei |…

Constanța: Sarcofagul unui copil din perioada romană, găsit de cercetători. Ce obiecte au găsit arheologii în interior |…

Bucureștiul va avea o nouă arie naturală protejată: Valea Saulei, habitat pentru vidre și peste 80 de specii…

Șoferița care a ucis-o pe Anastasia, o fetiță de patru ani, condamnată la cinci ani și șase luni…

Ministerului Afacerilor Externe l-a convocat la sediul instituției pe ambasadorul Federației Ruse la București, după actul de sabotaj…

CTP, despre cazul studentelor care ar fi fost abuzate sexual de Alexandru Toader: Aceste fete „au foarte puțină…

Povestea lui Harry Kane, fotbalistul englez care a câștigat Balonul de Aur. Niciun trofeu în deceniul petrecut la…

Vaccinurile antigripale, din nou disponibile pentru farmacii. Alte 500.000 de doze sunt așteptate în noiembrie | AUDIO

Premierul Luca Niculescu, mesaj pentru oamenii de afaceri: „Nu dorim să creștem taxele și impozitele” | AUDIO

Prima cursă a întârziat, ai pierdut conexiunea: când poți cere despăgubire pentru întârzierea avionului (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează