Confidenţialitate


Modificări istorice în Liga 1: Cinci schimbări de jucători într-un meci, în restul acestui sezon


Modificări istorice în Liga 1: Cinci schimbări de jucători într-un meci, în restul acestui sezon

Primele două eșaloane ale campionatul intern vor suporta o schimbare majoră, în premieră în istoria fotbalului românesc, pentru a limita efectele pauzei cauzate de pandemia de Covid-19.

Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a decis joi seară modificări temporare ale Legilor Jocului.

Cea mai importantă dintre ele vizează numărul de schimbări și numărul de fotbaliști care pot fi trecuți pe foaia oficială de joc.

Astfel, până la finalul sezonului actual, fiecare echipa poate face maximum cinci schimbări în timpul unei partide, cu o singură condiție: să nu fie efectuate în mai mult de trei momente de întrerupere a jocului.

La solicitarea reprezentanților cluburilor CFR Cluj și Universitatea Craiova, s-a aprobat și ca pe foaia oficială de joc să fie permisă trecerea a 20 de jucători. Dintre aceștia, minimum opt trebuie să fie formați la nivel național.

Comunicatul oficial al FRF:

„Pentru sezonul competițional 2019/2020 cluburile de fotbal participante la campionatul național Liga 1 pot înscrie în raportul arbitrului un număr maxim de 20 de jucători, dintre care 9 jucători de rezervă, cu obligația de a înscrie în raportul de arbitraj un număr minim de 8 jucători formați la nivel național. Jucătorii care nu prelungesc raporturile contractuale cu cluburile în vederea finalizării sezonului 2019/2020 vor putea fi înlocuiți cu alți jucători în listele A și B, oricând. Excepția se referă doar la jucătorii cărora urmează să le expire contractul la finalul sezonului 2019/2020 astfel cum a fost stabilit la începerea campionatului”

Amintim, președintele Federației Române de Fotbal – Răzvan Burleanu a anunțat că Liga 1 s-ar putea relua după 15 iunie. O hotărâre definitivă urmează să fie luată până la finalul săptămânii viitoare.


Ultimele stiri
Alegeri regionale în Germania. Partidul Die Linke câștigă la Berlin, iar AfD obține peste 38% în Pomerania Occidentală.…

DIICOT explică schema de înșelăciune în care ar fi fost implicat Călin Georgescu. Un om de afaceri ar…

Sorin Grindeanu, după ședința BPN: „PSD a decis azi să nu voteze Guvernul Bolojan 2.0”

România în Direct. Dosarul Georgescu. Contează în formarea guvernului? | AUDIO

(P) Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show

Susținători ai lui Călin Georgescu, mobilizați pe Telegram după ce acesta a fost ridicat de DIICOT | AUDIO

Social-democrații, în ședință. PSD decide dacă susține Guvernul Siegfried Mureșan | AUDIO

Suceava: Percheziții DNA în mai multe puncte vamale. Suspiciuni de corupție în legătură cu trecerea unor bunuri din…

Alegerile regionale din Germania: Partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” ar putea câștiga încă un scrutin. Cancelarul…

Călin Georgescu, ridicat de DIICOT în dosarul presupusei înșelăciuni de peste un milion de euro. Procurorii fac percheziții…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează