Confidenţialitate


Mitică Popescu, aniversare între prieteni într-un restaurant din centrul vechi al Bucureștiului / Maestrul a împlinit 78 de ani


S-a născut în București, în 1936. Deși mama sa ar fi vrut să-l vadă îmbrăcând haina preoțească, s-a înscris la facultatea de teatru şi s-a făcut actor. Chiar și după primele roluri, tatăl continua să îl întrebe când își va căuta o meserie adevărată – AUDIO.

Actorul Mitică Popescu împlinea 22 de ani în pușcăriile comuniste. Securitatea l-a arestat în noiembrie 1958, pe când era student în anul II la Teatru. Motivul: nu și-a turnat doi colegi care au cerut Ambasadei americane pentru a fugi din România. Pentru ‘tăinuire’, a fost închis timp de trei ani la Jilava, Periprava şi Salcia. Cu umorul caracteristic, Mitică Popescu nu uită să amintească și de părțile bune din închisoare, unde a învățat să tundă foarte bine. Printre clienții fideli ai foarfecei sale se număra Ștefan Iordache, bunul său prieten.

În 1973, Mitică Popescu – pe atunci actor la Teatrul din Piatra Neamț – se muta la Teatrul Mic din București. Avea 37 de ani. A fost distribuit în două spectacole, alături de Leopoldina Bălănuță. A urmat o perioadă frumoasă, încărcată de turnee prin țară. Relația de amiciție dintre cei doi s-a transformat, treptat, în iubire. ‘Ne făcea plăcere sa ne întâlnim doar noi doi, fără prieteni, și stăteam ore întregi într-un restaurant până la ora închiderii’, mărturisea actorul – AUDIO.

‘Și acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorința și m-am bucurat de bucuria ei’ – povestea Mitică Popescu pentru Jurnalul.ro.

La trei luni după cutremurul din martie 1977, cei doi se căsătoresc. Chiar în ziua cununiei, la 2 iunie, Mitică Popescu a fost nevoit să participe la ‘Cântarea României’. Poldi Bălănuță (cum îi spunea Mitică Popescu) l-a așteptat două ore la oficiul stării civile din Piața Amzei. Într-un final, actorul a ajuns … Cât despre ceremonia religioasă, au decis să nu se cunune în biserică. Li s-a părut că erauprea înaintați în vârstă. Așa că tatăl Leopoldineai i-a cununat în locuința în care actrița a crescut – AUDIO.

La 14 octombrie 1998, cu puțin înainte de a trece în neființă, Leopoldina îi spunea soțului: ‘Te iubesc atat de mult, incat as vrea sa mori inaintea mea’.

După zeci de piese de teatru, teatru TV, filme și seriale în care a jucat, Mitică Popescu a fost decorat în decembrie 2002 cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

______________________________________________________

Mitică Popescu

Actor la Teatrul Mic din Bucureşti.

Gazda emisiunii ‘D’ale lui Mitică’, una din cele mai longevive emisiuni ale TVR

______________________________________________________

Filme cu Mitică Popescu

Umilinţă (2011) – Sandu

Ticăloşii (2007) – ospatarul Marian

Păcală se întoarce (2006) – ţăran

Sistemul nervos (2005) – Dr. Smantanica

Lotus (2004) – Manasia

Dulcea saună a morţii (2003) – Mutul

…Sub clar de luna (TV) / …Sub clar de luna (2002)

Matraguna (2002)

Tandretea lacustelor (2002)

Turnul din Pisa (2002) – ‘Colonelul’ de Politie

Valsul lebedelor (2002)

Razbunarea femeii paianjen (TV) / (1999) – sotul

Don Juan sau dragostea pentru pentru geometrie (TV) / (1997)

Şarpele (1996) – Jorj

Pacatul (TV) / (1995) – Pacatosul

Simpozionul (1995)

Cel mai iubit dintre pământeni (1993) – securist

Codin şi Chira Chiralina (1993)

Începutul adevărului / Oglinda (1993)

Rosenemil (1993)

Ce zi frumoasa! (TV) / (1992)

Rămânerea (1992)

Miss Litoral (1990)

Pasaj (1990)

Trenul de aur (1989)

Danga langa (TV) / (1988) – redactorul

Drumeţ în calea lupilor (1988)

Moromeţii (1988) – Cocosila

Secretul armei secrete (1988)

Un studio in cautarea unei vedete (1988)


Ultimele stiri
Parlamentul European supune la vot o rezoluţie care condamnă „acţiunile provocatoare inacceptabile ale Rusiei” şi incursiunile de drone…

Proiectele care nu mai pot fi finalizate prin PNRR vor putea continua prin alte surse de finanțare. Camera…

PNL convoacă Consiliul Național Extraordinar pentru 19 iunie și propune organizarea Congresului Extraordinar pentru duminică

Grupul parlamentar Uniți pentru România așteaptă programul de guvernare și lista miniștrilor înainte de a decide votul pentru…

Surse Europa FM: Cătălin Predoiu a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Menajeră din Cluj, reținută după ce ar fi furat 40.000 de lei din casa în care făcea curățenie…

Sindicaliștii din Educație au ajuns în fața Parlamentului. Aceștia protestează împotriva legii salarizării | AUDIO

Portugalia debutează în această seară la Cupa Mondială împotriva Republicii Democrate Congo | AUDIO

Piața Victoriei. România între criza de guvernare și crizele de securitate: cine mai produce stabilitate?

Acțiune de reducere a țânțarilor negri în Franța. Milioane de specimene sterile vor fi eliberate pe stradă. Ce…