Confidenţialitate


Misiunea Verde, cu Mona Nicolici: Un oraș din Croația, aproape să devină independent energetic | AUDIO


Misiunea Verde, cu Mona Nicolici: Un oraș din Croația, aproape să devină independent energetic | AUDIO

Primarul un mic orășel din Croația nu a așteptat să vină nici criza energetică peste el și peste oamenii pe care-i reprezintă și nici să facă ceva guvernul în locul lui.

Krizevci este un oras din centrul Croației, cel mai vechi din aceasta tară, cu zeci de monumente și sute dintre cele mai vechi clădiri din Croația. Mario Rajn, primarul acestui oraș încă din 2007, este recunoscut ca fiind un activist de mediu, care face schimbare prin implicarea și educarea comunității.

Înainte să devină primar, Mario Rajn a făcut voluntariat, timp de mai bine de 10 ani, și a luat parte la acte caritabile, fiind, în același timp, un mare susținător al protecției mediului, educației și culturii. La numai 1 an după învestire, primarul orașului Krizevci a demarat primul proiect-pilot din Croația pentru instalarea unei centrale electrice cu panouri solare pe acoperișul unei clădiri sub administratia primăriei. Inițiativa a fost condusă de primăria orașului împreună cu Cooperativa pentru Energie Verde ZEZ dar și cu sprijinul Greenpeace Croația.

Finanțarea centralei a început cu o campanie de strângere de fonduri, care a inclus 58 de investitori, dintre cetățenii orașului, care au adus fiecare, în jur de 500 de euro. În doar 10 zile s-au strâns 31.000 de euro pentru o instala centrala fotovoltaică de 30 kW pe clădirea unui Centru de tehnologie. O a 2-a campanie de strangere de fonduri a fost lansată pentru o a doua centrală fotovoltaică pentru oraș, care a confirmat că oamenii din Krizevci sunt alături de primarul lor pentru a dezvolta astfel de proiecte- în numai 48 de ore s-au strâns de 4 ori mai mulți bani decât se aștepta primarul.

Și astfel, cladirea Bibliotecii orașului a început să producă energie verde, iar cetățenii obțin o rentabilitate a investiției lor cu o rată a dobânzii de 3,5-4% pe o perioadă de 10 ani. Aceasta a fost prima inovație socială de succes din Croația, extrem de importantă. Deși croații aduc cea mai mare contribuție la schemele naționale de sprijin pentru energia din surse regenerabile prin taxele din factura lor de energie electrică – aproximativ 200 de milioane EUR în fiecare an, în ultimii 10 ani, doar 115 gospodării au folosit sprijinul pentru a deveni “prosumatori” în domeniul energiei din surse regenerabile.

După acest prim succes, primarul croat Mario Rajn a implicat din ce în ce mai mulți cetățeni în co-finanțarea proiectelor de energie regenerabilă pentru oraș și au urmat finanțări de milioane de euro venite de la guvernul croat, în care comunitatea a contribuit cu 20% din investiție. O altă premieră pentru Croația. Apoi, au fost identificate alte locații potrivite pentru proiecte solare, cum ar fi stația locală de pompare a apei și acoperișurile clădirilor publice – școala, grădinița și centrul sportiv. Iar drumul locuitorilor orașului Krizevci și a primarului lor spre independență energetică continuă.

În urmă cu 2 ani, în Krizevci a fost creat Laboratorul de Inovatie pentru Climă, în care locuitorii orașului, împreună cu specialiștii, identifică proiecte care să contribuie la tranziția orașului către independența energetică. Planul este de a utiliza acest model ca incubator al schimbării, de a gestiona mai multe proiecte de energie comunitară pentru micuțul oraș croat, de a implica cetățenii în tranziția energetică a orașului și de a se dezvolta într-un adevărat parteneriat public-privat-civic.

Acum, Krizevci cercetează cum să folosească potențialul geotermal al unui rezervor local pentru a dezvolta încălzirea centralizată, iar fermierii locali vor să formeze o cooperativă agricolă care produce peleti din biomasă care vor fi utilizate pentru încălzirea fermelor lor, iar excedentul va fi vândut. De asemenea, au fost create lanțuri alimentare scurte de aprovizionare între fermierii locali și cetățeni cu ajutorul unei aplicații – dezvoltată și implementată integral în timpul lockdown-ului.

Primarul Mario Rajn vrea ca până în 2030, orașul pe care-l conduce, să devină independent energetic . După eforturile lui de a pune puterea energiei în mâinile oamenilor, astăzi, din ce în ce mai mulți cetățeni aleg să-și pună panouri fotovoltaice pe casă și știu că au un sprijin real și rapid din partea administrației locale. Și ce au reușit să realizeze oamenii din cel mai vechi oraș croat este un model de transformare pe care ni l-am dori cu toții. Doar că e cu implicare, cu încredere în autorități și cu muncă. Și nu în ultimul rând, cu alegeri corecte.


Ultimele stiri
Concluziile summitului B9. Nicușor Dan: Am vorbit cu secretarul general al NATO despre dronele care trec granița noastră.…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între partenera președintelui Nicușor Dan și Prima Doamnă a Ucrainei | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…

Un vaccin împotriva malariei, dezvoltat de cercetători australieni

Declarația comună adoptată la București, în cadrul summitului B9. Statele reafirmă sprijinul NATO pentru apărarea Flancului Estic și…

PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…

Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…