Confidenţialitate

Mircea Mitrofan, un îndrăgostit de munții României, a publicat prima sa carte

Mircea Mitrofan este blogger de călătorii, originar din Republica Moldova, îndrăgostit de munții României.

Mircea este un tânăr entuziast, cu visuri înalte, pe care încearcă din răsputeri să le atingă. A plecat din Republica Moldova, din raionul Cantemir, satul Tartaul, în 2012, la vârstă de 22 de ani, la studii în România.

În doar câțiva ani a reușit ceea ce mulți nu reușesc într-o viață. Și-a urmat pasiunile, iar astăzi este jurnalist și călător.

Așadar, la vârsta de 30 de ani a văzut lumina tiparului prima să carte, “Pe potecile României”.

Ești blogger de călătorii de câțiva ani. Ce te-a determinat să publici o carte de călătorii?

“Da, sunt blogger de călătorii din 2012. Pot să spun că experiența acumulată de-a lungul anilor m-a făcut să public această carte. Este vorba despre prima mea carte: „Pe potecile României”. În această pandemie îmi doream să fac ceva care să mă scoată din zona mea de confort, ceva care să mă motiveze, să-mi țină mintea ocupată și să-i inspire pe cei din jurul meu.”

A fost o provocare pentru mine și am spus da din toată inima. Trăim vremuri tulburi, nu mai putem călători atât de mult în străinătate, iar prin intermediul acestei cărți vă îndemn să redescoperiți România, să faceți drumeții sau să vizitați locuri mai puțin cunoscute. Avem o țară atât de frumoasă, e păcat să nu o vizităm!

Ce cuprinde cartea? Cum e structurată?

“Cartea mea Pe potecile României cuprinde marea majoritate a drumețiilor pe care le-am făcut de-a lungul anilor în Carpații României. În carte sunt descrise 25 de drumeții montane făcute în Făgăraș, Ciucaș, Ceahlău, Piatra Craiului, Apuseni, Bucegi etc. Sunt și imagini cu zonele montane vizitate, peisaje uimitoare și locuri de povești incredibile.”

Ai călătorit în multe orașe, țări. De ce ai ales ca temă pentru prima ta carte „muntele”?

“Muntele are un loc special în inima mea. Chiar dacă am călătorit în foarte multe țări, pot să spun că muntele îmi dă o energie aparte. Sunt un iubitor al muntelui și vă mărturisesc că doar pe vârfuri mă regăsesc. În această carte, vreau să vă arăt cât de frumoasă este viața trăită pe înălțimi și să vă îndemn să mergeți să descoperiți munții României.”

Cui se adresează cartea?

“Cartea se adresează tuturor celor care iubesc să călătorească și celor care sunt îndrăgostiți de drumețiile montane. Cartea e o invitație pentru toți românii care vor să descopere o altfel de României, o Românie la înălțime. Această carte vă poartă pe creste amețitoare, prin văi pitorești, pe vârfuri, în peșteri, în briza cascadelor și în zone mai puțin explorate.”

Te-au schimbat, în vreun fel, călătoriile pe munte? Ce ai învățat din ele?

“Muntele îmi pune la încercare corpul, sufletul și mintea, iar după fiecare experiență montană adun foarte multe amintiri și lecții de viață. Muntele mă face mai puternic, îmi dă mai multă încredere, mă face să simt libertatea, să-mi înving anumite frici, să fiu un mai bun ascultător, să-i ajut pe cei aflați la nevoie, să respect tot ce îmi oferă natura montană.

Noi suntem oaspeții munților, așa că trebuie să ne comportăm ca atare, să respectăm tot ce ni se oferă, să avem grijă de flora și fauna montană, să păstrăm liniștea pe potecă și să fim mândri că suntem o părticică din această lume. O altă lecție importantă este faptul că nu trebuie să lași niciodată singur un om pe munte, iar dacă întâlnești în calea ta un călător, dă-i binețe. Pe lângă echipamentul tău de munte, îți pregătești în timp și un echipament sufletesc.”

Ce te face să revii pe munte? Să alegi, de fiecare dată, muntele?

“După o săptămână grea de muncă, fiecare dintre noi așteaptă să evadeze din aglomerația orașului. Eu aleg să-mi petrec sfârșitul de săptămână pe cărări de munte. O drumeție pe munte e o adevărată terapie pentru mine. Sunt dornic de mișcare, vreau să-mi clocotească sângele în vene, să vizitez cât mai multe locuri, să stau la iarbă verde în liniștea divină a munților, să stau la aer curat alături de prieteni, să mă bucur de peisaje, să stau la povești cu alți montaniarzi și să-mi petrec nopțile în cabanele cocoțate pe vârfuri.”

Cu cine mergi pe munte, de obicei?

“De obicei alături de prieteni, în grupuri restrânse, dar se întâmplă să merg în drumeții organizate de agențiile de turism specializate.”

Care a fost cea mai periculoasă experiență pe munte?

“Fiecare experiență pe munte este o provocare. Fiecare traseu te solicită foarte mult, trebuie să fii foarte atent la fiecare pas, iar o clipă de neatenție te poate costa. N-am avut parte de experiențe periculoase, dar când ești pe creste îți stă uneori inima-n loc, te ia cu amențeli, nu ai încotro și trebuie să mergi mai departe. Am avut parte de mici accidentări, m-am întâlnit cu animale sălbatice, dar am avut noroc de fiecare dată.”

Care a fost cea mai interesantă aventură pe munte?

“Nu am o preferință pentru că fiecare aventură este diferită, peisajele sunt diferite, iar întâmplările sunt neobișnuite. Nu pot să uit experiențele din Piatra Craiului, Făgăraș, Ceahlău sau din Munții Rodnei.”

Care sunt viitoarele tale proiecte?

“Planurile sunt multe, iar ambiția e și mai mare. În acest an îmi doresc să petrec cât mai mult timp pe vârfuri și să ridic tricolorul în bătaia vântului. De asemenea, mă gândesc la viitoarele cărți. Deja am schițat câteva idei și urmează să le pun în practică în acest an.”