Confidenţialitate


Mircea Abrudean: Premierului nu îi va fi ușor să conducă un guvern în care două treimi dintre ministere sunt ale PSD. Ce l-a sfătuit pe Luca Niculescu: „I-am spus la ce ar trebui să fie atent” | VIDEO


Mircea Abrudean: Premierului nu îi va fi ușor să conducă un guvern în care două treimi dintre ministere sunt ale PSD. Ce l-a sfătuit pe Luca Niculescu: „I-am spus la ce ar trebui să fie atent” | VIDEO

Sursa foto: Europa FM

Liberalii susțin că vor evalua activitatea guvernului Niculescu în șase luni, când va expira acordul bilateral încheiat între PNL și premierul Luca Niculescu, ori mai devreme. Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a vorbit miercuri, în emisiunea „Piața Victoriei”, la Europa FM, despre lucrurile în privința cărora l-a sfătuit pe premier să fie atent privind guvernarea cu PSD și despre supravieșuirea acestui Executiv, în următoarele luni. 

Reîntorși la guvernare, social-democrații au ocazia să pună în aplicare măsurile pe care le-au promis și au susținut că nu le pot implementa în fostul guvern Bolojan, spune Mircea Abrudean.

Mircea Abrudean: „Avem un guvern, mare parte PSD, care are șansa să pună în aplicare tot ceea ce a contestat și a criticat, cel puțin în ultimele șase luni, dar a criticat și când era în guvern. Că vă amintiți, PSD era în guvern, dar și în opoziție în același timp. Acum au ocazia să se manifeste și să facă tot ceea ce au considerat și au promis și au spus că fac, dar nu pot face”.

Mircea Abrudean, care a colaborat cu Luca Niculescu la proiectul aderării României la OCDE, spune că este convins că premierul va continua să acorde atenție acestui obiectiv național și reformelor prevăzute în parcursul de aderare.

Mircea Abrudean: Premierului nu îi va fi ușor să conducă un guvern cu PSD

Mircea Abrudean: „Da, cred că este o alegere foarte bună de premier. Îl cunosc bine pe Luca Niculescu. Am colaborat foarte bine la acest obiectiv național, OCDE, și mă bucur, din acest punct de vedere, că acest parcurs va continua, pentru că reformele pe care guvernul le-a pus în practică erau prevăzute inclusiv în parcursul nostru de aderare la OCDE și sunt convins că Luca Niculescu va fi foarte atent la acest lucru. Este un diplomat foarte bun, un om cu foarte mult bun-simț, ceea ce poate fi, să spunem, atât un avantaj, cât și un dezavantaj în politică, la acest nivel. Sigur că el este un tehnocrat, nu un om politic, dar va conduce un guvern cu o majoritate politică. Două treimi dintre ministere sunt ale PSD și nu va fi ușor, cu siguranță”.

Ce l-a sfătuit Mircea Abrudean pe premierul Luca Niculescu privind guvernarea alături de PSD: „I-am spus la ce ar trebui să fie atent”

Mădălina Dobrovolschi: Dar câtă autonomie vă așteptați să aibă Luca Niculescu? Va fi un premier 100% dependent de deciziile luate de Partidul Social-Democrat? Și mă întreb cum va funcționa, de fapt, toată această arhitectură de putere în Guvern, cu o componență majoritar PSD și, iată, un premier tehnocrat.

Mircea Abrudean: „Autonomia premierului ține foarte mult și de persoana acestuia. Evident, ține foarte mult și de contextul politic, de structura și de formula de guvernare. Evident că am dialogat și i-am spus, din punctul meu de vedere, la ce ar trebui să fie atent. Eu cred că va reuși să facă asta”.

Mădălina Dobrovolschi: Adică, la ce să fie atent în relația cu partenerul PSD?

Mircea Abrudean: „Până la urmă, decizia în Guvern aparține întotdeauna prim-ministrului. În ședințele de Guvern nu se votează. Deși, aparent, pare că deciziile se iau prin vot, ele nu se iau prin vot. Decide întotdeauna prim-ministrul. Așa că are, totuși, o putere serioasă”.

Mădălina Dobrovolschi: Deci, ce l-ați sfătuit? Să se folosească de această putere? Sau ce i-ați spus concret?

Mircea Abrudean: „Cu siguranță, da. Să conștientizeze rolul și puterea pe care le are, pe care i le conferă, până la urmă, Constituția și legile din țara asta, și să facă ceea ce consideră necesar pentru ca România să meargă pe direcția corectă”.

PNL ar putea evalua actualul guvern mai devreme de șase luni, spune președintele Senatului

Mădălina Dobrovolschi: Șase luni va fi mandatul acestui guvern sau îi dați viață mai lungă guvernului Niculescu?

Mircea Abrudean: „Vom vedea. E greu de spus”.

Liberalii vor face o evaluare a actualului guvern, posibil mai devreme de șase luni de la învestire, a mai spus Mircea Abrudean.

Urmărește emisiunea „Piața Victoriei”


Ultimele stiri
Deputatul USR Emanuel Ungureanu, despre cazul bărbatului căruia DIICOT i-a confiscat canabisul, deși îi fusese prescris pentru o…

Grupul parlamentar PACE – Întâi România s-a desființat după demisia a două senatoare. Schimb de replici între Ninel…

WSJ: Atacul cu drone de pe aeroportul din Leipzig ar fi fost ordonat de Vladimir Putin, susțin serviciile…

Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar. Tribunalul București i-a respins contestația | AUDIO

De ce nasul „vede” uneori mai departe decât ochiul? Care e legătură dintre „mirosul de țară”, vreme, sol…

NATO trimite aeronave și drone suplimentare în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor | AUDIO

Piața Victoriei. Invitatul Mădălinei Dobrovolschi este Mircea Abrudean, președintele Senatului României

Iași: Droguri și trafic de minori într-un centru familial din Verșeni. Mai multe fete ar fi fost exploatate…

UE investighează posibila implicare a Rusiei în protestele violente din Franța | AUDIO

Guvernul Niculescu ar trebui să înființeze un Comitet de analiză a legilor justiției, consideră decanul Facultății de Drept…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează