Confidenţialitate


Minutul de Sănătate: Este bebeluşul meu în regulă?


Minutul de Sănătate: Este bebeluşul meu în regulă?

Să fii părinte nu este uşor: trebuie să fii si căluț și avion și bicicletă și Superman sau orice alt supererou. La finalul jocului, indiferent de ce personaj vei întruchipa, vei rămâne în sufletul copilului tău ca cel mai tare părinte.

“Este bebeluşul meu în regulă?” – este întrebarea care îi nelinişteşte pe părinţi, în noua lor calitate pe care au obţinut-o odată cu venirea pe lume a celui mic.

După naştere, părinţii intră într-un program de rutină în care se instalează o ordine şi un echilibru (copilul doarme, mănâncă şi creşte). În afara acestor indicatori, este necesar să se observe şi alte comportamente: dacă bebeluşul urmăreşte cu privirea obiectele, apucă obiectul aflat în faţa lui, imită mimica celui din faţă; dacă se opreşte din activitate când se aude un zgomot, dacă se orientează cu privirea şi întoarce capul spre partea din care s-a auzit sunetul; dacă îşi ţine capul (la 3 luni), dacă stă în şezut (cu sprijin şi apoi singur la 6 luni); dacă începe să gângurească; dacă tonusul lui muscular este bun şi este vioi.

Orice aspect care îi pune pe părinţi pe gânduri: nu reacţionează la sunete, nu mănâncă bine, stabileşte puţin contact vizual cu persoana care îi vorbeşte sau manifestă o încordare exagerată a membrelor, trebuie discutat cu medicul, pentru a putea fi analizat, în raport cu specificul copilului.

Cutaden® Bebe este varianta special formulată pentru copii a unui brand drag românilior din 1957, Cutaden®.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.


Ultimele stiri
Trotinetele electrice ar putea fi conduse pe drumurile publice doar după absolvirea unui curs de legislație. Proiectul de…

Regele Felipe al Spaniei vizitează Ceuta, după criza migranților. Este prima vizită de la urcarea pe tron |…

București: Accident rutier în Pasajul Unirii. Traficul rutier a fost restricționat pe ambele benzi

SUA: Elon Musk a cheltuit peste 360 de milioane de dolari pentru a-i ajuta pe republicani la alegerile…

Un nou drog, vândut în România printr-o aplicație criptată. Polițiștii au destructurat rețeaua | AUDIO

Termen la Curtea Militară de Apel Bucureşti în dosarul „10 august”, la trei zile de la prescripţia răspunderii…

Mesajul Patriarhului Daniel pentru Papa Leon, înaintea intervenției chirurgicale | AUDIO

De ce este important ca tinerii să studieze istoria Holocaustului în România. Explicațiile cercetătorului Marius Cazan | VIDEO

Buzău: Concursul pentru posturile de directori de școli, suspendat cu o zi înainte de prima probă, anunță ISJ

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează