Confidenţialitate


Ministrul Transporturilor demite Conducerea Secţiei de Drumuri Naţionale din Turnu Severin


Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, Bogdan Bratu, a decis demiterea conducerii Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Turnu Severin, după ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a constatat nereguli, a anunţat vineri Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere .

Ministrul Transporturilor a efectuat joi o vizită în judeţul Mehedinţi pentru a inspecta situaţia infrastructurii rutiere din această zonă.

”În urma acestei vizite a constatat nereguli care există de mai mult timp pe sectoarele administrate de Secţia de Drumuri Naţionale Turnu Severin”, se arată în comunicat.

Potrivit CNAIR, principala abatere a constat în nerespectarea ordinului de începere a lucrărilor de întreţinere curentă dat de DRDP Craiova. De asemenea, compania ar fi constatat deficienţe la marcajele căilor de rulare, a semnalizării rutiere şi lipsa unor elemente privind siguranţa circulaţiei.

În plus, parapeţii viaductelor de pe Clisura Dunării nu erau vopsiţi, iar lucrările de igienizare şi toaletare a copacilor de pe marginea carosabilului nu erau efectuate, potrivit CNAIR.

”Pentru o perioadă de 30 de zile a fost desemnată o conducere interimară care în cel mai scurt timp trebuie să ia măsuri pentru remediera situaţiilor constatate cu ocazia vizitei ministrului transporturilor în judeţul Mehedinţi”, se arată în comunicat.

La finalul lunii mai, directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, le-a cerut directorilor regionali să se implice încă din faza de proiectare a obiectivelor care urmează să fie construite în zonele de care răspund, în contextul în care unele întârzieri în derularea unor proiecte pornesc de la proiectanţi şi evaluatori, iar reprezentanţii regionalelor CNAIR ar trebui să intervină înainte de blocarea proiectelor.


Ultimele stiri
Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…