Confidenţialitate


Ministrul Tătaru: Nu suntem în colaps medical


Ministrul Tătaru: Nu suntem în colaps medical

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a dat un semnal pozitiv, luni, la Galați, afirmând că în acest moment, sistemul medical din România nu este în colaps.

„Nu suntem în drum colaps medical. Avem 243 de persoane în terapie intensivă. Adresabilitatea în UPU încă este acceptabilă. Cei care sunt asimptomatici sau cu simptome ușoare mulți dintre ei au solicitat externarea. Sunt locuri în spital”, a spus Nelu Tătaru.

Acesta a mai spus că rămâne să fie gestionate cazurile, de la o zi la alta, iar cei care vor da măsura aglomerării sistemului medical sunt cazurile cu simptomatologie severă și critică.

Întrebat cât de relevantă este testarea în spitalele focar și pe grupele de risc, Nelu Tătaru a răspuns că „este relevant pentru starea de fapt în virtutea unei anchete”.

„Urmăream și aici (la Spitalul din Galați – n.r.), personal medical testat negativ și, la patru zile, retestat, era pozitiv. Deci nu ne putem axa doar pe un singur test, ci pe o evoluție și pe anchetă epidemiologică foarte bine dusă la capăt”, a declarat ministrul Sănătății.

De asemenea, întrebat dacă se ia în calcul închiderea spitalului de la Galați, unde sunt 83 de cadre medicale pozitive COVID-19, Nelu Tătaru a răspuns negativ.

În același timp, la Galați, există posibilitatea de a aduce o terapie intensivă mobilă, în funcție de evoluția din următoarele 2-3 zile, deoarece în prezent nu consideră că ATI din Galați este aglomerată.


Ultimele stiri
Ministrul Sănătății intervine în conflictul de la Spitalului Județean Brașov: „Nu a existat și nu există nicio limitare…

Peste 90% din contractele încheiate în PNRR prin Ministerul Dezvoltării rămân în vigoare și vor fi finanțate. Este…

Ciprian Ciucu: PSD și USR i-au cerut domnului Bolojan să facă un blat, ca să nu candidez eu…

Băile Govora în pericol de prăbușire. Peste 50 de ONG-uri și specialiști cer măsuri urgente de protejare

Olt: 15 locuințe afectate, după explozia produsă într-un bloc din Balș. Primar: „Absolut toate persoanele care au nevoie…

România a obținut aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență revizuit la reuniunea ECOFIN. Are o valoare totală…

CSM depune plângere la CNA și CNCD după ce viceprimarul din Timișoara a spus că „se practică șantajul…

Ce a descoperit Curtea de Conturi în urma unui audit care a vizat zeci de primării din țară.…

Parlamentul a inițiat procedurile pentru alegerea noilor conduceri de la TVR, Radio România Actualități, Avocatul Poporului și AEP.…

România negociază cumpărarea unor blindate Lynx de la compania Rheinmetall | AUDIO



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.