Confidenţialitate


Ministrul Tătaru: Laboratoarele COVID ar putea să lucreze în 3 schimburi


Ministrul Tătaru: Laboratoarele COVID ar putea să lucreze în 3 schimburi

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, propune ca laboratoarele unde se fac teste COVID să lucreze în trei schimburi, pentru a face faţă numărului mare de cereri.

Acestea vin în special din partea celor care vor să plece în concediu în străinătate.

Potrivit ministrului, între 6.000 şi 7.000 de teste rămân zilnic în aşteptare.

“Noi în acest moment avem 133 de puncte de testare cu o medie de 19.000-20.000 de teste făcute, într-un ritm de două ture pe zi. În condiţiile în care aceste laboratoare vor avea şi capacitatea de trei ture pe zi, atunci putem să ne ducem spre 27.000-28.000 de teste pe zi şi pot fi compensate odată cu venirea cererilor de teste pentru cei care pleacă în concediu, la cerere. Au ajuns ca o mare parte din teste să rămână în aşteptare, cum sunt 6.000-7.000 de teste pe zi. Doar mărirea capacităţii acestor puncte pe care le avem acum, 133 de puncte, cu o tură suplimentară poate ajunge cu aceste teste la zero”, a afirmat Nelu Tătaru.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
STUDIU: Ce metode folosesc adolescenții pentru a-și realiza temele și proiectele școlare. Șase din 10 apelează la AI…

Cum se va acorda indemnizația de hrană în domeniul educației. Noile reguli se aplică din această lună |…

Apartamente vândute și revândute într-un complex rezidențial din Sectorul 5 din București. Poliția Capitalei va face verificări, după…

Ce s-a discutat la întâlnirea primarilor cu premierul. A fost prezent și Sorin Grindeanu, care a afirmat că…

Maia Sandu anunţă iniţierea unui dialog la nivel naţional pentru a reduce riscurile la care sunt expuşi copiii…

România în Direct. Consiliul de pace al lui Trump. Ce să facă Nicușor Dan?

Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…

De ce cabanele A-frame de închiriat sunt alegerea perfectă pentru un weekend de relaxare în natură (P)