Confidenţialitate


Ministrul Tătaru, în control la Constanța


Ministrul Tătaru, în control la Constanța

Ministrul Sănătății continuă verificările în teritoriu.

Nelu Tătaru se află, duminică, în județul Constanța, unde vizitează Spitalul de Boli Infecțioase și spațiile de carantină.

Sunt analizate circuitele, stocul de echipamente și medicamente, realizându-se o analiză a nevoilor pentru a se putea interveni operativ pentru limitarea oricăror riscuri.

“Controalele vor fi mai dese. Realitatea este alta decât vedeam noi la minister și la nivel central”, a admis ministrul.

“Am vrut să văd sitauția de la Constanța prin prisma că merg peste tot unde sunt mai mult de o sută cazuri confirmate. Personalul medical rămâne în atenția noastră pentru că sănătatea lor va da prognosticul evoluției pandemiei și la Constanța. Avem în efectiv pacienți cu simptomatologie ușor severă, un pacient în stare critică, un medic de familie.
Voi merge la Deva, la Cluj, peste tot unde este nevoie”, a adăugat Nelu Tătaru.

“La nivel de Constanța avem un aflux mare de cetățeni din exterior, care poate cândva deraia. Este un potențial focar, de aceea trebuie să fim foarte atenți”, a mai precizat acesta.

“Sunt 77 de cadre izolate, dintre care sunt confirmați trei medici și cinci asistenți. Luăm în calcul ca toate cazurile ușoare și asimptomatice să meargă în izolare la domiciliu. Așteptăm să treacă acest flux pentru Paște”, a conchis Nelu Tătaru.


Ultimele stiri
Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…