Confidenţialitate


Ministrul Sănătății: Am ajuns ciuma Europei nerespectând sau instigând la nerespectarea regulilor | AUDIO


Ministrul Sănătății: Am ajuns ciuma Europei nerespectând sau instigând la nerespectarea regulilor | AUDIO

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că România a ajuns „ciuma Europei” din cauză că nu s-au respectat regulile sau s-a instigat la nerespectarea lor.

”Trăim un moment dificil, dar dacă am fi numai noi am spune că suntem subiectivi. Dacă ne uităm în toată Europa și în toată lumea nu avem cum să mai fim subiectivi. Am ajuns ciuma Europei. Cum am ajuns ciuma Europei? Nerespectând niște reguli sau instigând să nu respectăm niște reguli”, a spus Nelu Tătaru.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Sănătății susține că nu se impune, în acest moment, o nouă stare de urgență.

„În acest moment, nu avem perspectiva unei stări de urgență, dar starea de alertă se va menține atâta timp cât vom reuși să gestionăm să mergem pe acea pantă descendentă. Nu m-aș putrea gândi cam când ar trebui să vină o stare de urgență, m-aș gândi cum am putea face ca toți dintre noi să ne respectăm partea noastră de treabă”, a spus Nelu Tătaru, într-o declarație de presă, susținută după ce a vizitat Spitalul din Mureș.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)