Confidenţialitate


Ministrul Muncii vrea plafonarea sporurilor bugetarilor, iar unele dintre ele să fie calculate diferit


Ministrul Muncii vrea plafonarea sporurilor bugetarilor, iar unele dintre ele să fie calculate diferit

Sporurile bugetarilor vor fi plafonate, iar unele se vor acorda diferit – în sumă fixă, nu procent din salariul de bază.

Anunțul vine de la ministrul Muncii care spune că prevederea va fi introdusă în noua lege a salarizării unitare a bugetarilor.

Pentru că proiectul este în lucru, Raluca Turcan nu a vrut să dea prea multe detalii legate de modificările ce vor fi incluse, însă a făcut câteva precizări privind sporurile:

Proiectul va reajusta numărul de sporuri existent în momentul de față și, de asemenea, cuantumul unor sporuri pe care le acordăm în momentul de față.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În plus, proiectul de lege vizează și refacerea ierarhiei salariilor în mediul bugetar, mai spune Raluca Turcan.

Proiectul va fi negociat cu partenerii sociali și va fi trimis apoi în Parlament pentru dezbateri, mai spune ministrul Muncii


Ultimele stiri
Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează