Confidenţialitate


Ministrul Muncii a demisionat


Ministrul Muncii a demisionat

Ministrul Muncii, Ana Costea, a demisionat. Anunțul a fost făcut de  Biroul de presă al Guvernului, care precizează că premierul Dacian Cioloș a acceptat demisia.

“Am acceptat astăzi demisia doamnei ministru Claudia-Ana Costea, care mi-a fost înaintată în cursul acestei zile. În perioada imediat următoare voi înainta domnului preşedinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcţia de ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, declară Dacian Cioloş în comunicatul transmis de Guvern.

Demisia ministrului Muncii vine la capătul unui șir de tensiuni între Guvern și sindicate pe tema salarizării bugetarilor.

Miercuri, Guvernul a retras ordonanța de urgență privind salarizarea bugetarilor, după valul de critici din partea sindicaliștilor. Aceștia reclamau scăderea salariilor în unele domenii – precum educație și sănătate.

Marți, Ana Costea le-a promis liderilor sindicali că va cere retragerea ordonanței și a amenințat cu demisia în cazul în care nu avea să se țină cont de punctul ei de vedere. Negocierile cu sindicatele se reiau săptămîna viitoare. Guvernul va căuta o soluție convenabilă pentru toată lumea, a declarat premierul Dacian Cioloș.


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează