Confidenţialitate


Ministrul Grațiela Gavrilescu, audiată la DNA în dosarul OUG 13


Ministrul Grațiela Gavrilescu, audiată la DNA în dosarul OUG 13

ACTUALIZARE: Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, a plecat de la DNA după aproximativ două ore de audieri.

Aceasta le-a spus jurnaliștilor că nu poate da informaţii despre dosarul în care a fost audiată, pentru că este o procedură în curs.

Graţiela Gavrilescu a fost audiată în calitate de martor în dosarul privind modul de elaborare a ordonanței 13.

“Ce am avut de declarat, am declarat la forurile competente, nu am nimic de adăugat. Este o procedură pe rol”, a spus ministrul Graţiela Gavrilescu, la ieşirea de la DNA.


Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, este audiată de procuroriii DNA în dosarul în care se fac cercetări privind modul în care ordonanța 13 de modificare a codurilor penale a fost elaborată.

Graţiela Gavrilescu a fost citată în calitate de martor.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, a ajuns la sediul DNA în jurul orei 12.30 și nu a făcut nicio declaraţie presei despre dosarul în care a fost citată.

Surse judiciare spun însă că ministrul a fost chemat în calitate de martor în dosarul privind modul de elaborare a ordonanței 13.

DNA a început o anchetă în acest caz în urma unui denunţ formulat, în 24 ianuarie, de membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”, între care și Mihai Poliţeanu. Potrivit procurorilor, denunțul vizează posibile fapte legate de “modalitatea de adoptare a unor acte normative”.

În același dosar, procurorii i-au audiat, săptămâna trecută, pe foştii secretari de stat de la Ministerul Justiţiei Oana Schmidt Hăineală şi Constantin Sima, tot în calitate de martori. Ambii au spus că nu au contribuit la elaborarea ordonanței care modificau codurile penale, abrogată de Guvern la cinci zile după adoptare.

În cadrul anchetei, DNA a cerut de la Ministerul Justiţiei, în original, toate înscrisurile care au legătură cu ordonanța 13, precum şi cu proiectul de lege adoptat de Guvern pentru graţierea unor pedepse.


Ultimele stiri
Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează