Confidenţialitate


Ministrul francez al Apărării, în vizită-fulger la Bucureşti


Ministrul francez al Apărării, în vizită-fulger la Bucureşti

În contextul tensiunilor crescânde de la granița Ucrainei cu Rusia, ministrul francez al Apărării se află, joi, în vizită la Bucureşti.

Florence Parly are programate întrevederi preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă și cu omologul Vasile Dîncu, urmând a fi discutată situaţia regională din Europa de Est, mai ales că Franţa şi-a exprimat disponibilitatea de a contribui la întărirea prezenţei în România în cadrul unei misiuni NATO.

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat miercuri, după şedinţa CSAT pe tema crizei ucrainene, disponibilitatea Franţei și a SUA – parteneri strategici ai României în NATO – de a spori prezenţa militară în România, ca parte a răspunsului aliat la evoluţiile de securitate din regiune.

”Aceste demersuri sunt rezultatul eforturilor pe care eu personal şi membri ai Guvernului le-am depus, inclusiv în cadrul discuţiilor directe pe care le-am avut în ultima perioadă. Am spus-o constant şi repet că suntem gata să găzduim o prezenţă aliată crescută pe teritoriul nostru. De altfel, în urma anunţurilor SUA şi ale Franţei, suntem în contact cu cei doi aliaţi pentru a stabili concret modalităţile de realizare pe teritoriul nostru a prezenţei militare a celor doi parteneri”, a spus șeful statului.

Citește și:

Iohannis: România se pregătește, inclusiv militar, pentru situația în care conflictul Rusia – Ucraina escaladează


Ultimele stiri
Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO