Confidenţialitate


Ministrul Firea, de Ziua Internaţională a copiilor victime ale agresiunii: Un copil bătut e un copil care va avea de suferit toată viaţa


Ministrul Firea, de Ziua Internaţională a copiilor victime ale agresiunii: Un copil bătut e un copil care va avea de suferit toată viaţa

Într-un mesaj de Ziua Internaţională a copiilor victime ale agresiunii, ministrul Familiei anunță că, anul trecut, au fost înregistrate în România aproape 16.000 de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor.

Dintre acestea, peste 14.000 s-au petrecut în familii, scrie Gabriela Firea.

“Un copil bătut este un copil care va avea de suferit toată viaţa. Palma de azi o va simţi la fel şi peste ani! Pentru că trauma din anii în care a înţeles că nu găseşte niciun sprijin în cei în care îşi pusese toate speranţele se va regăsi în nesiguranţe sale ca adult. Să ne gândim la asta nu doar azi, ci în fiecare zi!”, notează ministrul.

”Am copii şi nu pot să-mi imaginez cum un părinte şi-ar putea lovi copilul vreodată. Dar, din păcate, trebuie să acceptăm că asta este în continuare o realitate tristă în multe case, în anumite medii, iar datoria noastră, a autorităţilor, este să ne folosim întreaga pricepere pentru a găsi soluţii ca astfel de situaţii să fie excepţiile. Condamn cu toată puterea orice formă de violenţă la adresa oricărui copil, indiferent de situaţie. Nu există nicio justificare şi nicio scuză pentru niciun fel de agresiune, în oricare dintre formele ei, la adresa niciunui copil”, consideră Gabriela Firea, care amintește că o reuşită a Ministerului Familiei şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie a fost semnarea contractului pentru Sistemul Informatic Naţional – SINA, “o aplicaţie de-o importanţă uriaşă, care, între altele, va permite identificarea şi monitorizarea tuturor comunităţilor şi familiilor vulnerabile, unde potenţialul de violenţă asupra copiilor este ridicat, precum şi intervenţia la timp a autorităţilor”.


Ultimele stiri
Au început consultările pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru. Sorin Grindeanu: „PSD a solicitat președintelui…

Nava lovită în apropierea platformei Pescăruș a OMV Petrom s-a scufundat. Trei dintre cei 11 membri ai echipajului…

Reacții după protestele susținătorilor lui Călin Georgescu, care au făcut gesturi de intimidare la adresa jurnalistului Cristian Tudor…

Directoarea CJI despre gestul simpatizanților lui Georgescu la adresa lui Cristian Tudor Popescu: „Niciodată astfel de gesturi nu…

Republica Moldova: Un angajat al Poliției de Frontieră a fost rănit după ce un proiectil a lovit un…

Percheziții DNA în șase județe. Polițiști și lucrători vamali, suspectați că ar fi luat mită de la transportatori…

Premiul Nobel pentru Medicină 2026. Laureați sunt Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel „pentru descoperirile lor privind…

Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări. Secretarul general al PSD: „Mergem astăzi la Palatul Cotroceni…

Spania: Premierul Pedro Sánchez convoacă alegeri anticipate. Scrutinul va avea loc pe 29 noiembrie

Ce înveți despre somn abia după ce pleci de acasă la facultate (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează