Confidenţialitate


Ministrul Energiei spune că legislația va fi modificată în cazul în care se va stabili că tragedia din Rahova putea fi evitată: „Trebuie să stabilim reguli foarte clare pentru companii, pentru a proteja viața oamenilor” | AUDIO


Ministrul Energiei spune că legislația va fi modificată în cazul în care se va stabili că tragedia din Rahova putea fi evitată: „Trebuie să stabilim reguli foarte clare pentru companii, pentru a proteja viața oamenilor” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că legislația va fi modificată dacă se va constata că tragedia din Rahova, în urma căreia au murit trei persoane, putea fi evitată prin stabilirea mai clară a responsabilităților în cazul aprovizionării cu gaze a populației. În prezent, legea stabilește că rețelele de distribuție externe – până la ușa blocului – sunt concesionate către companii specializate, care au și responsabilitatea verificării și întreținerii lor. Pentru întreținerea instalațiilor interioare ale blocului, dincolo de contorul de gaz, responsabilitatea revine asociației de proprietari, prin intermediul unei firme autorizate de ANRE.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: „Legislația trebuie să fie actualizată și că trebuie să stabilim reguli foarte clare pentru companii”

„Dacă, în urma acestui eveniment de-a dreptul catastrofal, care a curmat viața unor oameni nevinovați, constatăm că legislația trebuie să fie actualizată și că trebuie să stabilim reguli foarte clare pentru companii, pentru a proteja viața oamenilor, imediat ce vom avea finalizată această anchetă și vom primi raportul final, atât eu, cât și premierul României, vom înainta un pachet de modificări legislative pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. Este anormal să moară oameni nevinovați în case din cauza unor erori care, vom vedea după această expertiză, puteau fi evitate”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Compania al cărei angajat ar fi rupt sigiliul la robinetul de gaze al blocului din Rahova figura însă ca inactivă în evidențele ANAF, dar avea autorizație de la ANRE. „Cineva trebuie să meargă într-un loc foarte răcoros”, a spus ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: „Din moment ce acea autoritate, prin semnătură și asumare, a emis acea autorizație, consider că îndeplinea condițiile”

„Din moment ce acea autoritate, prin semnătură și asumare, a emis acea autorizație, consider că îndeplinea condițiile. Dacă o companie – care nu era activă, era fantomă – opera într-un domeniu economic extrem de sensibil, care poate pune în pericol viețile oamenilor și nu respecta legea, sunt foarte convins că avem legislație care, în astfel de cazuri, să-i trimită pe unii oameni într-un loc foarte răcoros, din punct de vedere al modului în care au ales să fie atât de inconștienți încât să nu respecte regulile și să pună viețile oamenilor în pericol”, consideră ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Ministrul Energiei a mai declarat că se vor face controale în toată țara, după ce expertiza specialiștilor va arăta care sunt vulnerabilitățile în domeniu.


Ultimele stiri
Arad: Moș Nicolae a aprins iluminatul festiv

Primul Crăciun la Cazinoul din Constanța aduce o atmosferă feerică, concerte de colinde și de muzică clasică

Factorii de care să ții cont pentru a asigura stabilitatea pe termen lung a finanțelor tale (P)

Fonduri de peste un milion de euro, adunate pentru educația copiilor vulnerabili în cadrul galei Festivalului Brazilor de…

În Prahova, instalaţiile sunt umplute cu apă, de vineri, la ora 23.00. Prin mesaje RoAlert populația e sfătuită…

Directorii de școli și inspectorii școlari vor fi schimbați anul viitor, iar concursurile ar urma să aibă loc…

Mai multe cluburi din SuperLiga României îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea care stabilește că…

Un susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să achite 50.000 de lei daune morale unui bărbat…

Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…