Confidenţialitate


Ministrul Energiei: Nu există motive ca prețul combustibililor la pompă să ajungă la 10 lei/litru | AUDIO


Ministrul Energiei: Nu există motive ca prețul combustibililor la pompă să ajungă la 10 lei/litru | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că nu există motive pentru ca prețul la pompă al combustibililor să treacă de 10 lei pe litru. Declarația vine în contextul în care prețul unui baril de petrol a ajuns la 80 de dolari în urma conflictului din Orientul Mijlociu. Economiștii atrag atenția că este posibil ca prețurile să crească în continuare, ceea ce va duce la scumpirea carburanților la pompă, inclusiv în țara noastră. Ministrul Bogdan Ivan spune că scenariul în care prețul unui litru de carburant ar putea crește cu 30% nu este unul real.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: „Vreau să elimin scenariul în care se introduce panica la nivel național”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Cu excepția cotației internaționale a petrolului, cu excepția situației în care depindem de anumite importuri în cazul motorinei, există în momentul de față acest risc, dar nu unul în care să avem o creștere cu 30% a prețului carburanților, așa cum speculau unii specialiști prin presă. Exclud acest scenariu. Vreau să fie foarte clar, vreau să elimin scenariul în care se introduce panica la nivel național”, a declarat Bogdan Ivan într-o conferință de presă la sediul PSD.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: „Atât Consiliul Concurenței cât și ANAF și ANPC se ocupă în mod corect pentru verificarea aplicării legii”

Ministrul anunță controale pe piața carburanților pentru a vedea dacă prețurile sunt crescute artificial și cineva profită de această situație. Bogdan Ivan mai susține că România are suficiente rezerve de combustili pentru a face față unui scenariu complicat.  într-un scenariu mai complicat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Atât Consiliul Concurenței cât și ANAF și ANPC se ocupă în mod corect pentru verificarea aplicării legii, pentru evitarea situației de speculă în acest moment în care se poate invoca conflictul internațional din Orientul Mijlociu”, a susținut Bogdan Ivan.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: „Indiferent de prețul din piață, în România gazele naturale pentru populație se vând la un preț plafonat”

Pe piața gazelor naturale cotațiile au înregistrat o majorare de 25 de procente. Pentru populație, în acest moment, prețurile sunt plafonate urmând ca din aprilie, prețul să fie reglementat. Ordonanța de urgență care va reglementa întreg lanțul pe piața gazelor naturale ar urma să fie adoptată cel târziu săptămâna viioare, mai spune ministrul Energiei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„În momentul de față este evident, avem un preț pe piață, dar, indiferent de prețul din piață, în România gazele naturale pentru populație se vând la un preț plafonat, ceea ce automat va duce la stabilitatea prețului și, indiferent de context, nu va putea să crească acest preț. Actul normativ despre care vorbesc l-am pus săptămâna trecută în transparență, am discutat despre el, l-am prezentat. Urmează să fie adoptat, dacă nu joia asta, cel puțin săptămâna viitoare, joi, într-o ședință de guvern”, a spus Bogdan Ivan.


Ultimele stiri
Conflictul din Orientul Mijlociu: Românii din Israel ajung în această seară la București. Guvernul pregătește repatrierea celor din…

DEȘTEPTAREA: Alertă pe piața petrolului — Brent trece de 77 de dolari după atacurile din Orientul Mijlociu |…

Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot în Senat

TAROM amână pentru luni seara cursele de repatriere din Cairo, din cauza întârzierilor la frontiera Israel-Egipt

35 de curse aeriene, anulate luni ca urmare a evenimentelor din Orientul Mijlociu

Ministrul Justiţiei, aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT

Criză în Orientul Mijlociu/ Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în zona limitrofă Iranului

Ofensiva continuă în Orientul Mijlociu | Sute de morți în Iran și cel puțin 10 în Israel: Teheranul…

Președintele Nicușor Dan, prima reacție după ofensiva din Orientul Mijlociu: „România este în deplină siguranță și nu se…

Ministerul Afacerilor Externe anunță că va începe operațiunile de repatriere când va fi sigur | Spațiile aeriene din…