Confidenţialitate


Ministrul Economiei, Irineu Darău: Taxa de un miliard de euro pentru un loc permanent în Consiliul pentru Pace reprezintă aproape 1% din bugetul României. Decizia trebuie analizată mai întâi geopolitic, apoi economic | VIDEO


Ministrul Economiei, Irineu Darău: Taxa de un miliard de euro pentru un loc permanent în Consiliul pentru Pace reprezintă aproape 1% din bugetul României. Decizia trebuie analizată mai întâi geopolitic, apoi economic | VIDEO

Sursa foto: Europa FM

Plata sumei de un miliard de euro pentru obținerea unui loc permanent în Consiliul pentru Pace, inițiat de președintele Donald Trump pentru reorganizarea Fâșiei Gaza, reprezintă aproximativ 1% din bugetul României, a precizat ministrul Economiei, Irineu Darău. Invitat la ediția de joi a emisiunii „Piața Victoriei”, moderată de Sebastian Zahman, ministrul a subliniat că o decizie în legătură cu acest eveniment trebuie analizată, în primul rând, la nivel geopolitic, fiind necesare discuții la nivelul Președinției și al Ministerului Afacerilor Externe, înainte de a fi abordată problema financiară. Referitor la trimiterea acordului Mercosur de către Parlamentul European la Curtea Europeană de Justiție, Irineu Darău a explicat că „până când Curtea de Justiție nu va pronunța o decizie, lucrurile sunt suspendate”, iar acest proces poate dura chiar și doi ani.

Irineu Darău: „Cred că ceea ce a reușit ONU ca organizație până acum nu trebuie aruncat pe apa sâmbetei”

Sebastian Zachmann: Avem un miliard de euro să plătim acea taxă de intrare pentru Consiliul de pace, așa cum a fost anunțat de Donald Trump?

Irineu Darău: „Am văzut și eu știrile proaspete de azi, am văzut și primul val de apartenențe la acest Consiliu de pace. Nu pot spune decât că sunt puțin îngrijorat, însă cred că la asocierile și la mecanismele din ONU s-a muncit foarte mult timp pe cale diplomatică și nu numai. Cred că ceea ce a reușit ONU ca organizație până acum nu trebuie aruncat pe apa sâmbetei. Eu cred că trebuie analizat cu foarte mare atenție, cântărind toate implicațiile asupra modului în care se schimbă ordinea mondială în această perioadă, dar și ce schimbă apariția acestei organizații.”

Irineu Darău: „Prima analiză legată de un asemenea eveniment trebuie să fie geopolitică”

Sebastian Zachmann: Dar ar fi și o problemă economică pentru România, pentru că a apărut această știre ieri, sigur pe surse de la Palatul Cotroceni că n-am avea un miliard de euro pentru a intra în această organizație nouă, anunțată de Donald Trump.

Irineu Darău: „Eu știu ce înseamnă un miliard de euro, cam 1% din bugetul României. E mult, e puțin, dar încă o dată cred că prima analiză legată de un asemenea eveniment trebuie să fie geopolitică, trebuie să fie la nivelul Președinției și al Ministerului Afacerilor Externe, și apoi să fie pusă problema de bani.”

Irineu Darău: „Construirea acestui acord Mercosur a durat undeva între 20 și 30 de ani”

Sebastian Zachmann: Apropo de Mercosur, din informațiile dumneavoastră, se va bloca acest acord după votul de ieri din Parlamentul European, prin care a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene?

Irineu Darău: „După părerea mea, se va întârzia. Nu știu câtă lume știe și trebuie spus. Construirea acestui acord Mercosur a durat undeva între 20 și 30 de ani. Nu știu cât mai contează câteva luni în această ecuație.”

Sebastian Zachmann: Tratatul a fost semnat, Ursula von der Leyen a fost sâmbăta trecută în Paraguay și a semnat acel acord. Parlamentul European are o putere mult mai mică din punct de vedere politic decât Comisia Europeană, dar sigur, discuția acum e mai degrabă de negociere. Dacă, în urma sesizării Curții de Justiție, Comisia Europeană poate să meargă mai departe cu aplicarea acestui tratat sau trebuie să aștepte? Înțeleg că se poate lungi această perioadă până la doi ani, până când vom avea o decizie finală din partea instanței.

Irineu Darău: „Câtă vreme Curtea de Justiție nu va pronunța o decizie, lucrurile sunt suspendate”

Irineu Darău: „Câtă vreme Curtea de Justiție nu va pronunța o decizie, lucrurile sunt suspendate. Pe de altă parte, mai sunt etape și în parlamentele naționale, și în Consiliul European, și în Parlamentul European. De ce? Acest acord nu va fi pe deplin implementat până când toate aceste patru niveluri, inclusiv Curtea de Justiție, nu își vor da avizul. Mai este spațiu de negociere și, atenție, mai este spațiu de negociere, așa cum a fost și în ultimele zile, înainte de decizie, pe politica agricolă comună. Pentru că se poate, la fel de bine, ca țările membre să ajungă la niște acorduri care să compenseze anumite dezavantaje în agricultură și, pe total, toată lumea să fie mulțumită.”

Irineu Darău: „Domnul Ciolacu a lăsat o traiectorie cu care am fi depășit 10% deficit în 2025”

Sebastian Zachmann: PSD, colegii dumneavoastră de guvernare, vă acuză, nu neapărat pe dumneavoastră, ci în special pe premierul Ilie Bolojan, că a măsluit într-o oarecare măsură cifrele deficitului bugetar. Că nu era un deficit bugetar de 8% sau peste 8%, așa cum anunțase premierul Ilie Bolojan în vara anului trecut. Prin urmare, reducerea deficitului, de fapt, nu e un succes. Sunteți de acord cu teoria asta?

Irineu Darău: „Sunt în profund dezacord. Datele arătau, datele reale pe care le-am descoperit în guvernare, la fața locului, inclusiv premierul, inclusiv USR-ul, inclusiv PNL-ul, au arătat deficitul pe traiectoria pe care o lăsase domnul Ciolacu. Domnul Ciolacu a lăsat o traiectorie cu care am fi depășit 10% deficit în 2025.”

Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei”


Ultimele stiri
Se încearcă ca, în 2026, ținta de deficit să ajungă spre 6%, a declarat ministrul Economiei: „Dacă se…

Noi reguli pentru pasagerii care călătoresc cu avionul, votate de Parlamentul European: Compensații și mai puțină birocrație |…

Zelenski a anunțat că o întâlnire între oficialii americani, ucraineni și ruși va avea loc vineri și sâmbătă…

Locuitorii Sfântu Gheorghe pot amâna plata taxelor și impozitelor până pe 2 februarie, după ce primarul a anunțat…

De Ziua Unirii Principatelor Române, „Trenul Unirii” face legătura între București și Iași | AUDIO

Dobrogea candidează pentru titlul de Regiune Gastronomică a Europei în 2029 | AUDIO

Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano. Delegația României va fi formată din 28 de sportivi și o…

Șapte profesori dintr-un liceu de renume din județul Vrancea sunt acuzați de evaziune fiscală și fals în declarații,…

Timiș: Stare de tensiune la Cenei, după cazul băiatului ucis de doi colegi. Protecția Copilului discută cu elevii,…

Piața Victoriei. România e la masă sau în meniu? Răspunde ministrul Economiei, Irineu Darău