Confidenţialitate


Miniștrii europeni ai energiei, sesiune extraordinară după sistarea livrării de gaze către Polonia și Bulgaria


Teava de gaz cu drapelul UE si drapelul Rusiei

Miniştrii europeni responsabili cu energia se întâlnesc luni, într-o „sesiune extraordinară”, după decizia Federației Ruse de a opri livrările de gaze către Polonia și Bulgaria.

Reuniunea oficialilor europeni vine după ce gigantul rus Gazprom a anunţat săptâmâna trecută că şi-a suspendat toate livrările de gaze către Bulgaria şi Polonia; cele două ţări membre ale Uniunii Europene nu au efectuat plățile în ruble în condițiile în care în martie preşedintele rus Vladimir Putin a emis un ordin potrivit căruia Moscova va accepta doar plata livrărilor de gaze în moneda sa naţională.

Prin această strategie, administrația de la Kremlin vrea să amortizeze impactul sancțiunilor economice impuse după invadarea militară a Ucrainei.

Bulgaria și Polonia au acuzat că acțiunea Gazprom reprezintă o încălcare a contractelor în vigoare.

La rândul ei, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a denunţat „o nouă tentativă a Rusiei de a şantaja blocul comunitar cu livrarile de gaze” şi a dat asigurări că Uniunea Europeană era „pregătită pentru acest scenariu”. Totuși, Ungaria a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că va plăti gazul rusesc în ruble, așa cum a cerut Kremlinul.

Statele se coordonează, între timp, în încercarea a de a-și reduce dependenţa de livrările ruseşti. Un gazoduct între graniţele Greciei şi Bulgariei ar urma să fie finalizat până în iunie.

Săptămâna aceasta, Uniunea Europeană este așteptată să anunțe un nou pachet sa sancțiuni la adresa Moscovei.

Agenția economică Bloomberg scrie că blocul comunitar va interzice, treptat, până la finalul acestui an importul de petrol rusesc.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează