Confidenţialitate


Ministerul Sănătăţii: Evitaţi expunerea prelungită la frig!


Ministerul Sănătăţii: Evitaţi expunerea prelungită la frig!

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca în zilele cu temperaturi scăzute să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.

În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecţie adecvate, aducă haine groase, căciuli, mănuşi etc.

“Trebuie evitată expunerea prelungită a mâinilor şi picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături. De asemenea, în cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicaţia şi este recomandată consultarea medicului”, adaugă un comunicat a ministerului.

Specialiştii de sănătate publică recomandă ca persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiţii de temperaturi scăzute.

De asemenea, se precizează că în această perioadă o atenţie specială trebuie acordată copiilor, care nu trebuie lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate sau să fie transportaţi pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare.

Ministerul Sănătăţii subliniază că locuinţele şi spaţiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător, arătând că trebuie evitată utilizarea instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon.

În plus, ministerul solicită direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti să monitorizeze măsurile care se impun la nivelul unităţilor sanitare, astfel încât acestea să poată primi, tria şi interna un număr mai mare de pacienţi pe perioada atenţionărilor meteo.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică un cod portocaliu de ninsori şi vânt puternic, valabil pentru 12 judeţe din sudul ţării şi pentru Capitală.

Astfel, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman va ninge abundent şi se va depune strat de zăpadă local de peste 30-40 centimetri iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45-55 km/h, temporar viscolind ninsoarea. Aceste fenomene vor avea loc luni, 26 februarie, între orele 7.00 şi 23.00.

În Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55-65 km/h, local peste 70 km/h şi vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri. Atenţionarea este valabilă de luni, 26 februarie, ora 10.00, până marţi, 27 februarie, ora 14.00.


Ultimele stiri
Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează