Confidenţialitate


Ministerul Justiției organizează o nouă selecție pentru nominalizarea procurorului-șef DNA


Ministerul Justiției organizează o nouă selecție pentru nominalizarea procurorului-șef DNA

Ministerul Justiției organizează în perioada 06.08–06.09.2018, selecția procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcția vacantă de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Reamintim că vineri, 27 iulie, Ministerul a anunțat că nici unul dintre cei 4 candidați care și-au depus dosarele pentru ocuparea acestei funcții.

Ca urmare, procedura de selecție va fi reluată.

Cei 4 procurori nu pot contesta decizia ministerului.

Cei patru- Florentina Mirică – procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr – procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob – procuror şef adjunct al DNA şi Elena Grecu – procuror şef serviciu în structura centrală a DNA au prezentat un plan managerial și au fost intervievați de ministrul Justiției care anunțase chiar înainte de aceste etape că s-ar putea ca niciunul dintre ei să nu fie nominalizat.

„În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, nici un candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situației actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanțelor manageriale” – se menționează în comunicatul de presă al Ministerului Justiției .

Dacă, la prima campanie de selecție procurorii au avut la dispoziție doar câteva zile pentru a-și depune candidatura, acum – este vorba de o lună de zile.

Așadar, momentul nominalizării unui nou procuror șef la DNA se prelungește până în toamnă, cel puțin.


Ultimele stiri
Reacția inedită a lui Gheorghe Hagi despre Lewandowski înaintea meciului Polonia – România: „L-aș semna pentru noi. Avem…

Cresc ratele la credite. ROBOR la trei luni a crescut la 6,11% pe an | AUDIO

Precizările Guvernului după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași, în dosarul omului de…

Ambasadoarea SUA în Grecia, vizată de o analiză a Departamentului de Stat după dezvăluirile făcute de Wall Street…

Euro rămâne la un nivel ridicat, vineri, pe piața interbancară: 5,34 lei. Între timp, România așteaptă ratingul S&P…

Constanța: Arsenal descoperit de polițiști la un bărbat acasă. Zeci de arme și 16.500 de proiectile, găsite la…

Franța: Sute de școli rămân închise vineri în urma protestelor violente ale elevilor. Guvernul acuză extrema stângă că…

Ucraina va instala adăposturi mobile la toate punctele de frontieră cu România, Moldova și Polonia | AUDIO

România – Polonia, în Liga Națiunilor. Tricolorii caută victoria după două înfrângeri. Hagi: „suntem pregătiți să facem un…

Tulcea: Dronă căzută la Plauru. Echipe ale MApN au fost trimise în zonă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează